Evenimentul zilei” și revista „Capital” a lansat campania „România 4 you”, o radiografie de substanță a situației sociale, politice și economice din județele țării. Campania va avea o frecvență săptămânală și se va derula pe parcursul următoarelor nouă luni, până la alegerile locale din iunie 2016. Citiți în revista „Capital” un amplu articol dedicat situației economice din județul Alba.
Județul Arad este condus, cu o mână de fier, de către primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Opoziția PSD practic nu există și până și socrul lui Falcă, vechi membru al PDL, a fost nevoit să plece după ce s-a ciocnit de ginerele său
Prietenii primarului Aradului îl bârfesc, pe la colțuri, povestind că modelul lui Gheorghe Falcă este Radu Mazăre, fostul edil atotputernic al Constanței. Diferențele sunt însă evidente. Falcă a fost trimis în judecată de către DNA și a câștigat.
În plus, spre deosebire de Constanța, economia întregului județ Arad este extrem de dinamică, atrage investiții străine și, în prezent, una din cele mai mari probleme este lipsa forței de muncă. Județul se pregătește se exporte până și apa de foarte bună calitate în Ungaria vecină. Din punct de vedere politic însă, primarul Gheorghe Falcă domină județul.
România 4 you. Guvernul PSD a tăiat banii de centură
România 4 you. Județul pensiilor internaționale
FOTO: GheorgheFalcă, primarul municipiului Arad
PDL și-a schimbat numele și a câștigat
Cel mai dificil moment a fost în 2012, când PDL, partidul lui Falcă, era în defensivă pe toate fronturile. Pentru a scăpa de balastul unui partid împovărat de tăierea salariilor bugetarilor, primarul Aradului și-a camuflat apartenența politică în alianța „Mişcarea Creştin Liberală”, în care PDL-ul local era aliat cu Partidul Ecologist Român.
România 4 you. Guvernul PSD a tăiat banii de centură
România 4 you. Județul pensiilor internaționale
Rezultatul a fost spectaculos: MCL a câștigat 39 de mandate, în timp ce USL a luat doar 22. Aradul și Alba au fost cele două județe în care PDL a reușit să mențină șefia Consiliului Județean. În Arad, Nicolae Ioțcu a câștigat în fața adversarului din USL, Ioan Cristina, cu mai puțin de 1.000 de voturi.
Primarul Aradului a blocat candidatura socrului său pentru a-i face loc la Senat lui Răzvan Ungureanu
DNA l-a luat pe prietenul primarului
Din păcate pentru PNL (care a absorbit aleșii democrat- liberali), procurorii anticorupție au întrerupt, în vara lui 2015, cariera politică a lui Ioțcu.
Potrivit DNA, în 2012, Nicolae Ioțcu a pretins de la administratorul unei societăți comerciale suma de 40.000 de euro pentru a-și exercita influența în vederea atribuirii unui contract privind furnizarea de echipamente medicale pentru dotarea spitalului județean Arad, în valoare de 1.600.000 de euro. Ioțcu a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro și, după ce a stat o vreme în arest, acum a fost trimis în judecată, fiind menținut în arest la domiciliu și suspendat din funcția de președinte al CJ Arad. Cu toate că această lovitură putea să slăbească influența liberală la nivel local, PSD nu a oferit, până acum, o alternativă puternică.
După suspendarea lui Ioțcu, Falcă a impus un alt liberal provenit din PDL pe poziția de președinte interimar, pe Adrian Țolea. În 2012, România Curată scria că averile lui Ioțcu și Țolea sunt impresionante și nu pot fi justificate de veniturile familiei. Și Țolea, și soția sa, erau bugetari, dar între 2008 și 2012 și-a construit și vilă și casă de vacanță.
Cumetrie fără prietenie
Căsătoria lui Gheorghe Falcă cu fata lui Gheorghe Seculici, pe atunci președintele PD Arad, a fost extrem de mediatizată. Traian Băsescu, pe atunci primar al Capitalei, a aranjat căsătoria, la Târgul de fete de pe Muntele Găina. Însă relația edilului Aradului cu socrul său a fost marcată de conflicte publice. Presa locală a susținut că, în spatele ușilor închise, cei doi s-au jignit și s-au îmbrâncit.
România 4 you. Guvernul PSD a tăiat banii de centură
România 4 you. Județul pensiilor internaționale
La alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Arad, Falcă l-a susţinut public pe Ioţcu, deşi socrul său îşi exprimase intenţia de a deveni candidat. Tot Falcă a blocat candidatura lui Seculici la Senat, susținându-l pe Mihai Răzvan Ungureanu, care și-a câștigat mandatul.
Până la urmă, în 2013, Seculici a plecat de la conducerea PDL Arad, fiind numit președintele al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.
Regiune de frontieră
● Aradul are o suprafață de 7.754 de kilometri, fiind pe locul cinci ca întindere.
● Populația: 460.000 de locuitori
● PIB-ul pe cap de locuitor este 7185 euro.
● Salariul mediu net 1528 lei (2014).
● Speranța de viață (2013): 72,8 ani
● Peste 70% din gospodării au canalizare (date de la recensământul din 2011)
● Într-un clasament al revistei Capital, municipiul Arad era pe locul zece între orașele cele mai bune pentru a trăi.