Finul lui Bădălău, Marian Mina, se dezice de naș. Chiar dacă încă împart aceeași pasiune: armele

Sedinta in plen a Camerei Deputatilor, decembrie 2018.

Marian Mina, președintele PSD Giurgiu, nu mai este atât de apropiat de nașul său de căsătorie, după cum chiar el a declarat la o emisiune televizată.

 ”Așa cum știți, domnul Bădălău nu mai este membru PSD de 2 ani și jumătate, eu nu mai sunt în relații așa apropiate cu domnul Bădălău, de peste 2 ani” a spus acesta în contextual arestării lui Niculae Bădălău, notează Fanatik. Culmea este că nici nășia nu mai e ce a fost pentru că Marian Mina și-a scos soția, cea cu care l-a cununat Bădălău, din declarația de avere, iar în 2021 au apărut primele informații despre faptul că deputatul se pregătește să meargă din nou la altar. Viitoarea soție se numește Diana, este fiica unui afacerist local și potrivit presei locale, nașii noului cuplu vor fi deputata PSD Elena Dinu și soțul acesteia, Augustin.

Armele, o pasiune comună printre „grei”

Totuși, Bădălău și Mina continuă să împartă cel puțin o pasiune comună. Dacă vicepreședintele Curții de Conturi a fost posesorul unui pistol Beretta, care i-a fost furat în urmă cu câțiva ani din propria vilă, Mina deține nu mai puțin de patru arme de vânătoare, potrivit aceleiași surse. De asemenea Mina mai deține: un Expres Blaser BB97 Luxus, o armă lungă cu alice Blaster, o pușcă de vînătoare cu glonț Blaster și o pușcă de vânătoare cu glonț Hambrusch.

Valoarea totală a armelor pe care Marian Mina le deține este de 38.000 de lei, adică peste 7.600 de euro. În 2018, ziarul Ziua scria despre o partidă de vânătoare de mistreți la care Mina ar fi participat alături de ”greii” partidului: Niculae Bădălău, Liviu Dragnea, Paul Stănescu, Ionel Arsene sau Dumitru Buzatu. Vânătoarea ar fi avut loc la Căscioarele, județul Giurgiu, iar politicienii au pus la cale o reîmpărțire a locurilor din guvernul Tudose. Tot în anul 2018, Niculae Bădălău, senator la acea vreme, a încercat să forțeze adoptarea unei legi care să treacă lacul de acumulare de la Grădinari, Giurgiu, de la Apele Române, la Consiliul Județean Giurgiu, după o metodă asemănătoare cu cea din cazul insulei Belina. La acel moment, președintele Consiliului Județean Giurgiu era chiar finul său, Marian Mina.