Compania finlandeză a achiziţionat producătorul american de tehnologie de localizare în spaţiu MetaCarta.
Mişcarea face parte din strategia Nokia de a oferi clienţilor săi servicii de localizare mai bune pe plan local, informează Reuters.
Valoarea tranzacţiei nu a fost încă dată publicităţii, însă compania din Massachusetts a angajat 30 de persoane.
MetaCarta combină diverse tehnologii, care permit utilizatorilor să găsească orice conţinut scris despre o anumită locaţie.
Nokia anunţa în luna ianuarie că intenţionează să ofere servicii de navigare gratuite posesorilor de telefoane mobile şi că doreşte să extindă serviciile oferite pe plan local.