Peste 400 de înalţi oficiali, bancheri, manageri şi analişti din regiune participă, astăzi şi mâine, la Forumul financiar organizat de Forum Invest.
Care este calea corectă pentru ieşirea din criză şi pentru dobândirea stabilităţii financiare? Ce rol au instituţiile financiare internaţionale în finanţarea proiectelor din domeniile-cheie? Care sunt riscurile la care sunt supuse companiile care vor să investească în Europa de Sud-Est? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care vor încerca să răspundă înalţi oficiali, bancheri şi analişti din întreaga regiune, astăzi şi mâine. Totodată, vor fi dezbătute subiecte legate de piaţa imobiliară, management şi provocările de după criză.
În total, peste 400 de participanţi sunt prezenţi, timp de două zile, la Bucureşti, la cea de-a opta ediţie a Forumului financiar, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de finanţe din sud-estul Europei, organizat de Forum Invest în colaborare cu Banca Naţională a României (BNR) şi cu sprijinul cotidianului "Evenimentul zilei" şi a săptămânalului "Capital".
Roubini, pe lista vorbitorilor
În cadrul evenimentului, îşi vor prezenta opiniile peste 40 de vorbitori din ţară şi din străinătate, printre care şi celebrul economist care a prezis criza financiară, Nouriel Roubini, cofondator al Roubini Global Economics. Pe lista vorbitorilor se numără premierul Emil Boc, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul finanţelor publice, şi Anca Boagiu, ministrul transporturilor şi infrastructurii.
Temele legate de sectorul bancar vor fi discutate de oficiali din domeniu precum Milena Messori, directorul pentru România al Băncii Europene de Investiţii, Dorin Drăguţanu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Bojan Markovic, viceguvernatorul Băncii Naţionale a Serbiei, sau Petru Rareş, preşedintele Institutului Bancar Român. Alături de aceştia, vor fi şi reprezentanţi ai UniCredit Ţiriac, Raiffeisen Bank, BCR şi Eximbank.
Reuniune a fondurilor de garantare a depozitelor
O premieră internaţională la Bucuresti, în cadrul Forumului financiar 2011, este o sesiune dedicată reuniunii reprezentanţilor fondurilor de garantare a depozitelor bancare din Europa, la care vor participa Eugen Dijmărescu, preşedintele Fondului Român de Garantare a Depozitelor, precum şi reprezentanţii instituţiilor similare din Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia şi Bosnia Herţegovina.
Dezbaterile vor fi moderate de Claudiu Şerban, directorul general al Editurii "Evenimentul şi Capital", Michael Winfrey, specialist în pieţele din regiune de la Thomson Reuters şi de Douglas Lytle de la Bloomberg News Europa Centrală şi de Est.