Financial Times face PREVIZIUNII SUMBRE pentru România după violențele de stradă

Jurnaliștii de Financial Times au făcut o analiză a situației în care să găsește țara noastră în urma recentelor violențe stradale.

Jurnaliștii cunoscutei publicații scriu că îngrijorarea fundamentală este că sub guvernarea social-democrată, România regresează în privința valorilor pe care ar trebui să le promoveze în timp ce se pregătește să preia președinția UE din ianuarie, conform Hotnews.

 

"Elitele din România așteaptă cu nerăbdare această onoare: va fi prima președinție de la intrarea în UE în 2007. Mai mult, va fi inaugurată exact la o lună după un moment important: Centenarul, de 1 Decembrie a anului 1918, de la unirea Regatului României cu Transilvania, o regiune dobândită după căderea Imperiului Habsburgic.

Deficiențele din ariile reformei judiciare și a luptei împotriva corupției înseamnă faptul că România, la fel ca Bulgaria, se află sub sistemul special al UE de monitorizare și verificare la aproape 12 ani de la intrarea în blocul comunitar.

Miniștrii guvernului român resimt un gust amar din cauza acestei proceduri. Șansele ca UE să o ridice au căzut în iulie când Laura Codruța Kovesi, șefa Direcției Naționale Anticorupție, a fost concediată după ce a a descris acest lucru ca fiind o campanie motivată politic de neutralizare a eforturilor sale și a urmăririi corupției la nivel înalt.

Președintele României, Klaus Iohannis, admirat în Vestul Europei pentru curajul său de vorbi în favoarea statului de drept, nu a reușit să o protejeze pe Kovesi, deoarece Curtea Constituțională a decis că nu are puterea de a preveni concedierea ei", mai scrie sursa citată.