Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea vor părăsi, în perioada septembrie-noiembrie, Consiliul Naţional al Audiovizualului
Laura Georgescu, preşedintele CNA a informat conducerea Senatului privind încetarea mandatului a patru membri ai CNA – Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea -, Birourile permanente reunite urmând să înceapă procedurile de completare a acestor locuri. Primele care îşi vor înceta mandatul de membri ai CNA sunt Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea Şuhan (membre titulare din 14 octombrie 2008), apoi Christian Mititelu (membru titular din 4 noiembrie 2008) şi Radu Călin Cristea (numit membru titular în locul devenit vacant ca urmare a demisiei lui Mihai Mălaimare, în continuarea mandatului, până la data de 3 noiembrie 2014).
“Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) ne-a atras atenţia că, în perioada septembrie-noiembrie, patru membri ai CNA îşi încetează mandatul. Am transmis această sesizare Birourilor Permanente reunite ca să demareze procedurile de completare – propunere, audiere şi nominalizare – prevăzute de lege, în aşa fel încât persoanele astea, una câte una, care îşi încetează mandatul, să fie înlocuite cu alte persoane şi să poată funcţiona instituţia“, a spus vicepreşedintele Cristian Dumitrescu, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.
În prezent, Consiliul Naţional al Audiovizualului include 11 membri: Laura Georgescu (preşedinte), Viorel-Vasile Buda (vicepreşedinte), Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea. Durata mandatului membrilor CNA este de 6 ani.