Filosoful anticancer

Presedintele sloven rezista bolii incurabile de opt ani si scrie a treia carte.

Presedintele sloven Janez Drnovsek, intrat in categoria personajelor insolite dupa ce s-a retras in sihastrie intr-o coliba din munti, incearca sa-i convinga pe concetatenii sai sa renunte la incrancenare si la tumultul vietii cotidiene pentru a redescoperi armonia si beneficiile unei vieti simple.

Dupa ce, in 1999, a fost diagnosticat cu cancer la rinichi, Drnovsek s-a mutat intr-o casuta din satul montan Zaplana, unde traieste singur, doar in compania cainelui sau.

A devenit vegetarian si isi coace singur painea. Alteori se imbraca intr-o „pelerina” de frunze si iese in padure pentru a sta de vorba cu copacii. Presedintele-sihastru scrie in prezent a treia sa carte, dupa ce lucrarile „Esenta lumii” si „Ganduri despre viata si constiinta” au devenit bestselleruri.

Cartile si stilul de viata i-au atras multi admiratori, intre care celebra actrita Brigitte Bardot, insa excentricitatea sa ii deranjeaza pe unii sloveni. „Daca in alegerile din Franta am avea un candidat macar pe jumatate asemanator cu Drnovsek, lumea ar deveni rapid mai toleranta”, ii scria Brigitte Bardot anul trecut.

Slovenii l-ar mai vota o data

In ciuda diagnosticului de cancer, Drnovsek a renuntat la doctori si sustine ca se simte foarte bine. Decizia sa i-a infuriat pe oficialii din sistemul de sanatate, care l-au acuzat ca submineaza increderea in medicina clasica.

„Dupa boala sa, Drnovsek a devenit mai uman, mai cald. Oamenii ar vota cu el daca ar mai candida la presedintie, chiar daca vesnicele sale conflicte cu guvernul afecteaza Slovenia”, spune o locuitoare din Ljubljana. Presedintele sustine insa ca a renuntat la lupta pentru putere, iar astazi vrea sa lupte doar pentru valori morale.

„As vrea ca oamenii sa devina mai constienti de vietile lor... sa-i ajut sa-si schimbe stilul de viata. Avem nevoie de politicieni cu un inalt grad de constiinta, carora nu le pasa de interesele lor sau de prestigiu. Avem nevoie de oameni fara ego exacerbat, care sa indrazneasca sa stabileasca o limita pentru capital si profit”, scrie intr-una dintre cartile sale.

Avocatul saracilor lumii

Unul dintre arhitectii independentei Sloveniei si al integrarii in UE, Drnovsek a fost reprezentantul tarii sale in presedintia comuna a fostei Iugoslavii si a ocupat timp de zece ani functia de premier, inainte de a castiga alegerile prezidentiale din 2002.

A devenit o figura foarte populara prin aparentul sau dispret fata de politica traditionala, stilul de viata nonconformist si implicarea in lupta pentru drepturile animalelor sau pentru saracii din tarile lumii a treia.

Anul trecut, incercarile sale de a media violentele din regiunea Darfur, din Sudan, au esuat dupa ce trimisul sau special a fost arestat si acuzat de spionaj.