"X-Men 2", un film cu multe efecte speciale şi personaje noi, continuă aventurile lui Wolverine & Co.
După ce Preşedintele scapă cu viaţă dintr-un atentat pus la cale de Nightcrawler, cei acuzaţi sunt Profesorul Xavier (Patrick Stewart) şi echipa lui de mutanţi.
În această situaţie, Jean Grey (Famke Janssen) şi Storm (Halle Berry) pornesc să-l localizeze pe adevăratul atentator, iar Cyclops (James Marsden) şi Xavier încearcă să afle răspunsuri de la Magneto (Ian McKellen). Ei nu ştiu că, de fapt, au intrat într-o cursă pregătită de William Stryker, un oficial guvernamental care a aflat secretele lui Wolverine (Hugh Jackman) şi a operaţiunilor echipei X-Men.
Aflat în postura de dădacă pentru studenţii-mutanţi din şcoală, Wolverine trebuie să facă faţă unui asediu condus de Stryker. Lucrurile se complică după ce intră în scenă şi diabolica Mystique (Rebecca Romijn-Stamos) şi Lady Deathstrike (Kelly Hu).
Pentru apariţii cât mai realiste actorii au făcut adevărate tururi de forţă. Astfel, Alan Cummings (Nightcrawler) stătea la machiaj 10 ore, în timp ce frumoasa Rebecca Romijn scăpa în "doar" cinci ore, iar Hugh Jackman a adăugat 10 kilograme de masă musculară.
<object height="340" width="560"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/oD6kFTGP17A?fs=1&hl=ro_RO" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/oD6kFTGP17A?fs=1&hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="340" width="560"></embed></object>