FILMUL EVZ: Oameni şi şoareci (Of Men and Mice)

Actorul Gary Sinise este şi regizorul filmului inspirat de nuvela lui John Steinbeck.

George (Gary Sinise) şi Lennie (John Malkovich) sunt doi muncitori care migrează în timpul Marii Depresii, prieteni nedespărţiţi şi devotaţi care îşi doresc din copilărie să deţină propria fermă.

George este un tip descurcăreţ şi responsabil, în timp ce Lennie este întârziat mintal. Cei doi au fugit de la ultimul loc de muncă din cauză că Lenny a fost acuzat de viol după ce a pipăit fusta unei tinere.

George este protector faţă de Lennie, mai ales din cauză că acesta nu conştientizează puterea fizică pe care o are. Lui Lennie îi place să mângâie animalele moi, îşi doreşte să crească iepuri, dar poartă în buzunar un şoricel mort, pe care l-a strivit cu ceva timp în urmă din prea multă dragoste. La noua fermă, visul lor se apropie de realitate.

Banii câştigaţi aici le-ar ajunge pentru un petic de pământ. Viaţa este colorată de apariţia tinerei soţii a fermierului Curley. Atras de frumuseţea părului ei, Lennie încearcă să o mângâie. Speriată, femeia se zbate şi ţipă, iar Lennie, panicat, o ucide şi fuge de la fermă. George încearcă să-l găsească, la fel ca oamenii furioşi, în frunte cu Curley.

Într-un moment, George îşi dă seama că visul de a deţine pământul lui e o iluzie şi conştientizează moartea crudă de care va avea parte Lennie când va fi găsit de Curley. Decizia lui George este şocantă şi totodată greu de înţeles, fără cale de întoarcere.

19.30 - CINEMAX <iframe title="YouTube video player" width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/3_8pU7mGd9g" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>