FILMUL EVZ: O poveste tristă

Jeff Bridges a câştigat primul Oscar cu rolul din "Inimă nebună", un film difuzat duminică.

Ecranizarea din 2009 a cărţii lui Thomas Cobb cu acelaşi nume spune povestea unui cântăreţ de muzică country, Bad Blake, care s-a luptat întreaga viaţă cu alcoolul, relaţii sfârşite prost şi cu faptul că profesia l-a pus mereu pe drumuri. În momentul în care o cunoşte pe jurnalista Jean Craddock, interpretată de Maggie Gyllenhaal, cântăreţul încearcă să îşi schimbe întreaga viaţă.

Musicalul a câştigat în 2010 premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră. Filmul, care nu a fost niciodată difuzat în cinematografele din România până acum, i-a adus un premiu al Academiei şi actorului de 51 de ani. Chiar dacă filmul nu aduce nimic original, atât criticii, cât şi fanii recunosc că modul în care Bridges interpretează rolul muzicianului falit este impecabil.

Pentru producţia filmată în numai 24 de zile, atât Jeff Bridges, cât şi Colin Farrell, Tommy Sweet în film, şi-au folosit propria voce. Nu este singura ocazie cu care Jeff Bridges a cochetat cu lumea muzicală. El a lansat albumul "Be Here Soon" în 2000 şi pregăteşte lansarea celui de-al doilea în luna august.

<iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/Y0349E7kFEM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

HBO, 20.00