FILMUL EVZ: My Best Friend’s Wedding

Două tinere seducătoare își folosesc „armele” din dotare pentru a cuceri inima unui bărbat în „Iubitul meu se însoară”.

Michael (Dermont Mulroney) şi Julianne (Julia Roberts, nominalizată de la Globul de Aur)) format un cuplu în colegiu şi după ce s-au despărţit au rămas prieteni foarte buni. La un moment dat, chiar au făcut un pact să se căsătorească atunci când vor împlini 28 de ani, dacă între timp nu o vor face cu altcineva. În apropierea termenului- limită, Julianne se lamentează că nu a găsit acel bărbat pe care îl aşteaptă cu nerăbdare încă din adolescenţă.

De cealaltă parte, Michael îi dă prietenei sale o veste bombă: şi-a găsit perechea şi se însoară în trei săptămâni. Din nefericire, aleasa lui nu este Julianne, deşi ea aştepta doar un cuvânt ca să-şi dea acceptul. Kimmy (Cameron Diaz), viitoarea mireasă, nu prevede pericolul, ea privind-o pe Julianne ca pe cea mai bună prietenă a viitorului său soţ şi nicidecum ca pe o rivală în dragoste. Lucrurile scapă puţin câte puţin de sub control, pe măsură ce se apropie ziua nunţii. Kimmy, drăguţă, dulce, amabilă şi îndrăgostită până peste urechi, nu este pregătită pentru lupta „murdară” care va începe în curând. Cu ajutorul lui George (Rupert Everett, nominalizat la Globul de Aur), un prieten homosexual, Julianne începe atacul, iar intenţiile ei sunt clare: trebuie să facă absolut orice pentru ca această nuntă să nu mai aibă loc. 21.50 - AXN  <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/S-c3o5TWSLM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>