FILMUL EVZ: Cuba

Doi foşti iubiţi sunt prinşi în vârtejul revoluţiei din Cuba într-o poveste plină de acţiune.

Pelicula regizată de Richard Lester ("Cuba") se desfăşoară pe două planuri. Pe de o parte este prezentată situaţia politică a Cubei în anul 1959, iar pe de alta, povestea de dragoste dintre Robert Dapes (Sean Connery) şi mai vechea sa iubire - Alexandra (Brooke Adams).

Cinicul mercenar britanic Robert Dapes ajunge la Havana, în Cuba prerevoluţionară. Misiunea sa, aceea de a antrena armata generalului Fulgencio Batista să lupte împotriva trupelor de gherilă ale lui Fidel Castro, se complică atunci când o reîntâlneşte pe fosta sa iubită, Alexandra.

Femeia este căsătorită acum cu un înstărit latifundiar cubanez, înconjurat de luptători de gherilă, dar şi de şacalii prezenţi la toate loviturile de stat. Dapes trebuie să aleagă alături de cine să lupte, dacă îşi doreşte să plece din ţară viu. Deoarece nu au putut fi realizate în Cuba, filmările au avut loc în Spania.

Deşi a fost criticată de unele ţări sud-americane ca fiind pro-Castro, pelicula este considerată de Steven Soderbergh ca fascinantă, iar reputatul critic de film Roger Ebert crede că este "un thriller inteligent şi captivant". Sean Connery (acum în vârstă de 80 de ani) urmează să apară pe 15 octombrie 2010 în faţa judecătorilor din oraşul spaniol Marbela. Motivul: actorul este acuzat de o fraudă fiscală ce se ridică la 1,6 milioane de euro.

22.10 - TVR 1