„Identitatea lui Bourne”, un remake spectaculos al filmului cu acelaşi titlu, din 1988.
După ce este salvat din mare, mai mult mort decât viu, un bărbat (Matt Damon) realizează că este amnezic. Singurele indicii despre viaţa aventuroasă pe care a dus-o sunt urmele gloanţelor de pe corpul său şi numărul unui cont bancar implantat în şold. Încet-încet, îşi aminteşte frânturi din propria viaţă şi curând descoperă că se numeşte Jason Bourne.
Ceea ce-l nelinişteşte e faptul că pe numele lui apar un pistol şi nişte paşapoarte false. Forţat de împrejurări, Bourne, împreună cu noua sa prietenă Marie Kreutz (Franka Potente), porneşte într-o călătorie în care speră să-şi descopere adevărata identitate.
De existenţa lui află foştii colegi de la CIA, de unde porneşte „Treadstone”, o operaţiune menită să-l elimine.
Pe urmele lui Richard Chamberlain
În 1988, în varianta originală a „Identităţii lui Bourne”, rolul eroului a fost jucat de Richard Chamberlain, iar Marie era interpretată de frumoasa Jaclyn Smith.
Rolul din această trilogie (filmul de faţă este urmat de „Supremaţia lui Bourne” şi „Ultimatumul lui Bourne”) i-a fost oferit iniţial lui Brad Pitt. Acesta a refuzat însă în favoarea peliculei „Spioni de elită”, unde a jucat alături de Robert Redford.
21.00 - HALLMARK