FILMUL EVZ: "Amintiri din Epoca de Aur 1"

"Amintiri din Epoca de Aur 1" ecranizează cele mai cunoscute legende urbane din România anilor '80.

Împărţită în patru scurtmetraje, pelicula selecţionată în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes 2009, este o frescă a realităţii din spatele lozincilor şi al teoriilor de partid.

Fiecare dintre cele patru părţi analizează una dintre legendele Epocii de Aur: cea a activistului în inspecţie, a fotografului oficial, a politrucului zelos şi a poliţistului lacom.

În timp ce la primăria unui sat se pregăteşte vizita unui politruc de la centru pornit să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai, în Casa Scânteii e fierbere mare: în toate fotografiile oficiale, tovarăşul Ceauşescu îşi scoate pălăria în faţa domnului Giscard D'Estaing. Ideologic acest lucru este in-ac-cep-ta-bil! În acelaşi timp, curentul electric nu ajunge la Adâncatele, dar activistul sosit de la Bucureşti insistă: e datorie de Partid să-l aducă la şcoală şi pe ultimul cioban din vârful muntelui, deoarece învăţătura te fereşte de pericole de care nici n-ai aflat.

În alt colţ de Românie flămândă, cu două săptămâni înainte de Crăciun, plutonierul de miliţie Sandu primeşte de la cumnatul său un porc viu. El se întreabă cum să-l taie în toiul nopţii, fără să prindă de veste vecinii din bloc, iar fiul lui vine cu propunerea de a-l... gaza. Partea a doua a filmului este difuzată miercuri, de la ora 22.15.

22.15 - TVR 1

<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/xkYTOF7FfUY?fs=1&amp;hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/xkYTOF7FfUY?fs=1&amp;hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>