FILMUL EVZ: Alice in Wonderland

Cu "Alice în Ţara Minunilor", regizorul Tim Burton ne conduce cu imaginaţie şi creativitate în lumea poveştilor.

Cu trei nominalizări la Oscar şi trei la Globul de Aur, filmul, cu un buget colosal, de 250 de milioane de dolari, este inspirat în parte din cunoscuta poveste a lui Lewis Carroll.

Alice (Mia Wasikowska), o tânără de 19 ani, se pregăteşte pentru o petrecere în înalta societate. Aici este cerută în căsătorie de Hamish, plictisitorul fiu al Lordului Ascot. Fără să-i dea vreun răspuns, Alice fuge de la petrecere, urmărind un iepure alb, intră într-o gaură şi ajunge în Ţara Minunilor, un loc pe care l-a vizitat în urmă cu 10 ani, dar de care nu-şi aminteşte nimic. Printre cei care îi urează "bun venit înapoi" sunt Pălărierul Nebun (Johnny Depp), Tweedledee şi Tweedledum şi Pisica de Chesire.

Alice porneşte într-o călătorie extraordinară pentru a-şi clarifica viitorul, dar şi pentru a opri dominaţia violentă a Reginei Roşii (Helena Bonham Carter). În demersul ei, este sprijinită de frumoasa Regină Albă (Anne Hathaway).

Până să se alăture Tim Burton echipei, rolul principal i se oferise lui Anne Hathaway. Actriţa a refuzat deoarece seamăna cu multe alte roluri pe care le-a interpretat. Atrăgând-o însă ideea de a lucra cu celebrul regizor, ea a acceptat imediat propunerea de a o interpreta pe Regina Albă.

Acest film reprezintă cea de-a şaptea colaborare a lui Tim Burton cu Johnny Depp.

20.00 - HBO

<iframe title="YouTube video player" width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/LjMkNrX60mA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>