Un tânăr din judeţul Constanţa a fost prins de prins de poliţiştii de frontieră după ce a ameninţat un şofer cu un pistol cu bile. Intenția infractorului era de a fura mașina.
Planurile infractorului au fost risipite după ce proprietarul mașinii a accelerat autovehiculul și a reușit să scape de amenințare.
Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Sectorul Poliţiei de Frontieră Cernavodă au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în apropierea satului Tichileşti, judeţul Constanţa, un bărbat care făcea autostopul a ameninţat şoferul cu un pistol, după acesta oprise.
De asemenea, bărbatul a ameninţat şi alte două persoane care opriseră pentru a vedea ce se întâmplă, acesta fugind apoi peste câmp, spre localitatea Hârşova.
La scurt timp, bărbatul respectiv a fost prins de către poliţiştii de frontieră în satul Tichileşti, iar pistolul pe care acesta l-a folosit a fost găsit ascuns într-un gard viu, fiind vorba de o armă neletală, tip airsoft.
În cadrul verificărilor, oamenii legii au stabilit că persoana respectivă are 20 de ani şi este din judeţul Constanţa. Tânărul a spus că a cumpărat pistolul neletal, tip airsoft, de pe internet şi voia îl folosească pentru a fura un autoturism.
Poliţiştii de frontieră au ridicat pistolul în vederea continuării cercetărilor şi au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova.