Veselie mare duminică după-amiază, la ora trei, la Biserica catolică Sacre Coeur, de lângă statuia Aviatorilor, din București.

Tocmai s-a terminat slujba specială ținută de părintele Eduard Giurgi pentru mica comunitate a bonelor, baby-sitterilor și house-keep-erilor filipinezi din Capitală. Mititele, măslinii și cu ochi oblici, filipinezele care au grijă de copiii și casele bucureștenilor înstăriți turuie cu gura până la urechi într-o păsărească de neînțeles, dar amuzantă pentru urechile românilor.

În America, dacă te respecți, personalul din casă, inclusiv celebrele „nanny”, este hispanic, cu predilecție emigranți din Mexic. La noi, de vreo nouă ani, să ai o bonă filipineză care să se ocupe de copii a devenit o nouă modă printre românii cu mulți bani.

Vedete și politicieni au adus și au angajat, pe bani frumoși, câteva sute de asiatici, tocmai de la Manila, din mijlocul Pacificului, capitala Filipinelor. Fostul ziarist Sorin Roșca- Stănescu e cel care a dat startul. L-au urmat, pe rând, Ion Ion Țiriac, Victor și Daciana Ponta, Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, Dana Războiu, dar și actori cum ar fi Dragoș Moștenescu. Atât angajatorii sunt mulțumiți, că au pe cineva care să stea împreună cu copiii lor, 24 de ore din 24, cât și filipinezele, care primesc un salariu pe care în țara lor nu l-ar fi avut niciodată, casă, masă și un bilet de avion dus-întors, odată pe an, spre țara lor de baștină.

Mica lor comunitate de duminică

„De trei ani, în fiecare a treia duminică din lună, între două și trei după-amiaza, țin o slujbă special pentru ei. Sunt catolici fervenți și cuminți. Unii dintre ei vin, uneori și la liturghia de sâmbătă dupăamiaza, de la ora șase. Iar acum, m-au anunțat că vor să facă, în octombrie, aici la biserică, o sărbătoare de aniversare a trei ani de când s-au constituit ca organizație”, își freacă mâinile, mulțumit, părintele paroh Emanuel Giurgi. În fapt, sunt circa 300 de filipineze și filipinezi care muncesc pentru patronii lor români, dar numai 150 s-au constituit în „The Philippine Community in Romania”, din care, la biserica Sacre Coeur se adună, de regulă, doar 50- 60 de inși, majoritatea femei. Nu pot veni cu toții, mai ales în weekend, că familiile pentru care lucrează mai pleacă din București și tot ei trebuie să rămână acasă, cu cei mici. După slujbă, se așază sporovăind veseli, pentru o poză de grup. Apoi se împrăștie, grăbite, careîncotro. Doar patru femei și un bărbat au mai zăbovit la o pălăvrăgeală scurtă pe băncile din curtea bisericii. Ana Tomasa are 40 de ani și de cinci a venit în România, Senetta Alambra are 43 și de patru e la noi. Soții Rolando și Rowena Zutuc, ambii de 41 de ani, sunt veterani. Au în grijă doi copii, ai unei familii de medici domiciliați într-o comună ilfoveană. Ultima pe listă este Jasmine Dumitru, o filipineză frumoasă foc, de 37 de ani, căsătorită cu un român pe care l-a cunoscut în Japonia. A venit la biserică pentru slujbă și, mai ales, pentru socializare cu conaționalii săi.

Filipineza lui Dragoș Moștenescu, „adoptată” pe viață

Cu două gemene de 5 ani, un băiețel de 6 și un venit acceptabil, comediantul Dragoș Moștenescu se înscrie perfect în tiparul familistului care își permite o „bonă non-stop”! „Amelia, Ami cum îi zicem, are cinci ani de când e la noi. Clar, e parte a familiei! Avantajul unei astfel de «nanny» este că stau la tine tot timpul. Face și menaj, dar n-o oblig, că e silitoare”, e mândru Dragoș Moștenescu de «comoara » pe care a primit-o în casă. Unde mai pui că-i și gătește, românește sau deale ei, din Filipine. „Face la wok și cărnuri și legume. Și supe și ciorbe…”, îi plouă în gură lui Dragoș, care se laudă că amai dat jos din burtă. Bona, însă zice că e moartă după sarmale, dar nu se pricepe, încă, să le facă. Dragoș spune că la angajare l-a costat 2.500-3.000 de euro și că îi dă pe lună circa 500 de dolari, plus avionul de concediu: „Da’ a meritat fiecare ban! Cel mai important este că rezistă singură cu trei drăcușori care n-au stare, când noi suntem plecați! Accentul nu e o problemă, că vorbește corect”. Copiii sunt topiți după Ami! „Mahal kita!”, adică „Te iubesc!”, îi zice Ami, de 47 de ani, Anei, o blondă zvăpăiată de 5 anișori care se dă în vânt după picanteriile Ameliei. Răspunsul vine pe loc: „Mahal din kita!”, adică: „Și eu te iubesc!”.

Au dat orezul pe fasolea cu cârnați

„De fapt, io sunt adevărata «nanny»!”, râde Rolando, soțul Rowenei. „Tea, de 11 ani și Dominic, de 6, îmi zic mie Titu și soției Tita!”, povestește baby-sitter-ul într- o engleză corectă, dar cu un accent imposibil. Genetta se bagă și ea în vorbă, pe românește: „Mie îmi spune, la mine, Mimica!”. Rolando și Rowena sunt fericiți aici. Atâta doar că le e dor nu de țară, cât de cei doi copii și cele două nepoțele pe care le au acasă, în Filipine. Dar cât câștigă o bonă aici? Se opresc brusc din sporovăială. „E confidențial, dar nu mai puțin de 500 de dolari și nu mai mult de o mie… Depinde cum te înțelegi cu șefii. Contractele se fac la fiecare an…”, e circumspect bărbatul. El are și un carnet de conducere internațional, așa că e de mare folos pentru Călin, șeful său. „We are family!”, se mândrește el. Așa și este, copii se atașează de îngrijitorii lor, de la care mai învață cât de cât și engleza. Un fel de părinți sunt și ei, la o adică…

Au plecat din țara unde orezul ține loc de pâine de destulă vreme ca să dea de gustul sarmalelor și de ciorba de burtă. Dar ce le place cel mai mult e fasolea! „Da! Ciorba de fasolea cu fumatură!”, stâlcesc amuzant, în cor, limba română.

Oameni de încredere, loiali și onești

O bonă româncă stă opt ore, uneori 12, dar seara tot pleacă acasă, la familia ei. Avantajul imens al concurentelor venite tocmai din arhipelagul din Pacific este că ele stau permanent în gospodăria angajatorului lor care le asigură, prin contract, casă și masă. „Dar nu e numai asta!”, sare Senetta, secretara Asociației Filipinezilor din România. „Cred că ne preferă pentru că suntem oameni de încredere și loiali. Onești! Au încredere să lase copiii cu noi când ei pleacă de acasă și mai mult timp!”, se laudă filipineza. Ana are în grijă doi românași, la o familie din Pipera. „Pe ea o cheamă ca pe mine, Ana, și are 5 ani, iar pe el Andu și are 7. Sunt copiii mei!”, se mândrește femeia. Cât crede ea că o să stea aici? Oftează: „Nu știu… Numai Dumnezeu știe!”. Își face cruce.

Arșița, care pe români i-a doborât, pe ele le lasă, la propriu, rece! „În Filipine avem un singur anotimp: «Hot»!”, râd femeile care recunosc, însă, că 37 de grade e cam mult și pentru ele. Senetta cade în melancolie. O are acasă, la Manilla, pe Jane, fata ei de 20 de ani: „Mi-e tare dor de ea”. În septembrie o să plece în concediu și o s-o vadă. Apoi, a plecat grăbită. O așteptau alți copii. Într-un fel, tot ai ei!

Ce trebui să știi dacă vrei bonă fi lipineză

Ca să-ți aduci o bonă filipineză trebuie să știi că durează între două și patru luni și costurile se ridică la 3.500- 4.000 de euro, fiind inclus biletul de avion, costurile traducerii, supralegalizării documentelor, viza de muncă, analize medicale și comisioanele agențiilor de recrutare. „Angajatorul trebuie să demonstreze că nu are antecedente penale, că nu a fost s a n c ț i o n a t pentru muncă la negru, că dispune de mijloacele financiare pentru asigurarea salariului bonei, iar angajata filipineză este verificată dacă are antecedente penale și dacă nivelul studiilor corespund nivelului profesional”, spune Nadia Mareș, avocat- fondator la Happy Family Romania, specializată în acest gen de afaceri. „Trebuie să existe chimie între bonă și familie. Prima lună este cea mai dificilă. E vorba despre o diferență culturală majoră, de capacitatea bonei de a se adapta și a acumula întrun timp foarte scurt multe informații despre rutina casei, precum și de capacitatea angajatorului de a înțelege aceste aspecte și de a avea răbdare pentru a-i explica bonei îndatoririle sale”, ne-a mai declarat avocata Nadia Mareș.

Testimoniale. Avantajele bat dezavantajele

„Cu Evangeline sau Eva, cum îi spunem noi, a fost dragoste la prima vedere. Băiețelul și fetița noastră au plăcuto din prima, iar noi avem încredere în ea. Merge cu noi în vacanțe, însoțește copiii la activitățile lor, are grijă de lucrurile lor, a învățat repede să gătească românește, și, mai mult, îi place mâncarea noastră!”, e mulțumit „angajatorul” M.F. din Cluj Chiar dacă filipinezele vorbesc limba engleză cu un accent specific, în momentul în care acestea interacționează cu copiii, se controlează foarte bine. „Bona noastră vorbește limba engleză foarte bine, iar fetița noastră de 5 ani vorbește engleză de la 2 ani si jumatate, fără niciun accent, deoarece aude engleza peste tot, la grădiniță și acasă, la desene animate, pe care le urmărește tot în limba engleză. Bona cântă împreună cu ea, fac karaoke, creează măști pentru personajele din povești și-și interpretează fiecare rolul”, spune și avocata Nadia Mareș, ea însăși „beneficiara” unei bone filipineze.

Te-ar putea interesa și: