Pentru Anamaria Prodan, situația din ultima perioadă a fost una extrem de dificilă, culminând zilele trecute cu moartea mamei sale, cântăreața Ionela Prodan. Presa a scris faptul că și Sarah, una dintre fiicele Anamariei Prodan, a fost operată la spital de curând și a fost nevoită să meargă la medic, la un control, chiar în ziua în care bunica ei a fost înmormântată.
Sarah, una dintre fiicele Anamariei Prodan, a fost operată la spital de curând și a trebuit să facă o vizită la medic pentru a se asigura că totul este bine.
Astfel, Sarah Dumitrescu a postat o fotografie pe Instagram în care arată cicatricea operației, care se pare că a avut loc în urmă cu șase săptămâni. Cel mai probabil fiica Anamariei Prodan s-a accidentat la baschet, sport pe care îl practică încă din copilărie, potrivit spynews.ro.
În imagini se poate observa că Sarah a fost operată în dreptul încheieturii, iar rana a început să se vindece.
Ionela Prodan a fost condusă astăzi pe utimul drum de familie, prieteni apropiați, dar și colegi de breaslă. La ceremonia fastuoasă au participat sute de oameni care au vrut să își ia adio de la doamna muzicii oltenești.