Elveţienii au respins iniţiativa unui fermier local care solicita subvenţii pentru crescătorii de animale care lăsau să crească coarnele vacilor şi caprelor lor
Metoda tradiţională de înlăturare a coarnelor este cu un fier înroşit în foc, o procedură despre care criticii spun că provoacă suferinţă, informează agenţia Reuters, citată de Mediafax. Trei sferturi din vacile elveţiene, un simbol naţional şi o atracţie turistică, sunt lipsite de coarne. Animalele fără coarne sunt mai uşor de crescut, pentru că suferă mai puţine leziuni şi au nevoie de mai puţin spaţiu.
Iniţiativa de redare a „demnităţii animalelor” a fost condusă de fermierul Armin Capaul, care a declanşat o dezbatere naţională privind drepturile animalelor în urma unei campanii care a început acum nouă ani. Dar campania nu a avut efectul scontat, aproape 55% dintre alegătorii elveţieni respingând propunerile prin referendum.