Suntem o familie din Piatra Neamț și avem nevoie de ajutorul semenilor pentru a ne duce crucea.
În anul 2002, după un cancer cerebral, unicul nostru fiu, la doar 14 anișori, a plecat la îngeri. Pustiiți și fără nici un țel, Dumnezeu ne-a dăruit mângâiere prin Tudor, al doilea nostru puiuț. În urma unui tratament inadecvat la 4 ani a fost diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzorială, formă severă. Teo este în proporție de 70% surd. Oameni minunați ne-au ajutat financiar și l-am protezat la ambele urechi, după care am început munca de Sisif pentru a demutiza copilul. Acum, Teo este elev în clasa a IV, la școală este peste medie și cu mult lucru cu psihologul a scăpat de frustrări iar răutăți ca „surdul”, „extraterestrul” etc. nu îl mai afectează.
Cu speranță și încredere,
Ecaterina Bostan Cont deschis la BRD Nr.
Cont RO42RBDE280SV09291972800
Către Preşedintele României, domnului Traian Băsescu, Către Primul Ministru al României, domnului Victor Viorel Ponta, Către Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului României.
La fel ca şi celelalte asociaţii de români din diaspora, şi Liga Asociaţiilor Româno-Germane din Germania e.V. (LARG), este profund indignată de felul cum drepturile constituţionale ale românilor din străinătate nu sunt respectate de către guvernele României.
Referindu-ne la dreptul de vot, încă de acum 11 ani, la toate întâlnirile diasporei cu reprezentanţii guvernului României, LARG a cerut în permanenţă introducerea votului prin corespondenţă, iar în ultimii ani şi al celui electronic. De asemenea toate intervenţiile noastre la deputaţii diasporei, la miniştrii şi la comisiile parlamentare pentru diaspora, au rămas fără rezultat.
Alături de noi, au fost alte zeci şi zeci de asociaţii de români din întreaga lume care au cerut acelaşi lucru.
Desfăşurarea alegerilor din străinătate pentru preşedenţia României de anul acesta, nu numai că a arătat cum sunt încălcate în picioare drepturile noastre constituţionale, dar la fel de grav, a aruncat o imagine extrem de negativă asupra ţării noastre atât în massmedia cât şi în rândurile cetăţenilor străini printre care trăim şi muncim.
Este timpul ca întreaga clasă politică să înţeleagă că această gravă încălcare a Constituţiei pe care o săvârşesc, nu mai poate continua. Noi suntem sătui de minciuni şi promisiuni şi de aceia cerem imperativ:
demisia domnului ministru pentru diaspora, Bogdan Stanoievici;
reorganizarea comisiilor parlamentare pentru diaspora cu deputaţi capabili să gestioneze problemele românilor din străinătate;
reorganizarea Departamnentului Pentru Românii de Pretutindeni, cu personal calificat şi care să fie capabil să desfăşoare o activitate pragmatică pentru românii de pretutindeni.
Anularea mandatelor de parlamantari a tuturor deputaţilor pentru diaspora şi organizarea de noi alegeri, pe baze noi, în circumscripţiile respective;
Asigurarea de către Guvern a fondurilor necesare în vederea respectării drepturilor constituţionale ale tuturor românilor, oriunde ei s-ar afla.
Dragi cititori,
Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dvs. pe adresa: „Evenimentul zilei, bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”. Cea mai interesantă epistolă -Scrisoarea săptămânii - va fi premiată cu un abonament pe trei luni la EVZ.
Vă rog să treceți și un număr de telefon, pentru a vă putea contacta ușor. Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată!
Simona Ionescu, redactor șef