Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfăşurat, în perioada 10 iunie-4 iulie, o acţiune de amploare, la nivel naţional, pentru a verifica modul în care operatorii din domeniu respectă condiţiile sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea, procesarea şi comercializarea laptelui crud şi a produselor din lapte către consumatorul final.
La nivelul fiecărei DSVSA judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti, au fost constituite echipe mixte (formate din specialişti în domeniul siguranţei alimentelor de origine animală, sănătăţii/identificării animalelor şi reprezentanţi ai Serviciului de Inspecţii), care au efectuat controale oficiale în unităţile din sectorul laptelui, pe întregul lanţ alimentar. În această perioadă au fost verificate 2.568 de obiective, şi anume: 552 de ferme de vaci, 993 de exploataţii non-profesionale (gospodării ale populaţiei), 419 de centre de colectare a laptelui, 222 de unităţi de procesare a laptelui şi 382 de automate pentru distribuirea laptelui.
Deficienţele constatate de inspectorii ANSVSA în urma controalelor au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 63 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 75.080 de lei, au fost acordate 161 de avertismente pentru deficienţe minore şi au fost emise 34 de Ordonanţe de Interzicere a Activităţii şi 15 Ordonanţe de Suspendare a Activităţii, până la remedierea neconformităţilor descoperite.