Micii fermieri din judeţul Braşov sunt învăţaţi cum să se pregătească pentru a-şi putea exporta animalele. Potrivit ordinului semnat între autorităţile române şi cele chineze, crescătorii trebuie să aibă o evidenţă strictă a animalelor, dar şi performanţe în productivitate. În acest sens, crescătorii au fost invitaţi joi la una din fermele mari din județul Brașov.
Întâlnirea cu fermierii a avut loc la o fermă din Hărman, unde aceştia au putut vedea cea mai modernă tehnologie în domeniu. Crescătorii de vaci au putut observa şi cum pot fi mulse animalele pentru a obţine o producţie mai mare de lapte. "Dacă nu ne vom dezvolta din puncte de vedere tehnic probabil că vom fi eliminaţi de pe piaţa laptelui", a declarat unul dintre fermierii prezenţi. De asemenea, s-a discutat despre oportunitatea de a exporta animale în China. "Ca să poată face parte din acest program trebuie să îndeplinească nişte condiţii legate de tot ceea ce înseamnă evidenţa animalelor, performanţele productive", explică Georgeta Ujupan, directorul Camerei Agricole Braşov. Un prim pas este înscrierea animalelor în Cartea de rasă. În această activitate, crescătorii de animale sunt sprijiniţi de asociaţia crescătorilor de bălţată românească. "Înseamnă o evidenţă la tot ce înseamnă animale în fermă legat de starea civilă şi, desigur, control la lapte. Asta înseamnă: o dată pe lună, controlori din cadrul asociaţiei vizitează fermele şi de la fiecare animal în parte se ia probă de lapte", a arătat Zoltan Haller, vicepreşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Bălţata Românească. Atraşi de avantajele exportului de animale, mulţi fermieri se gândesc deja serios la acest lucru. "De când sunt aceste discuţii păstrăm şi efectivele şi îi pregătim pentru posibile pieţe. Ai siguranţa că poţi să creşti un viţel sau o viţică şi ai unde să o dai la un preţ acceptabil", a arătat un crescător. Primul transport de vaci urmează să plece spre China în această primăvară.