Legea supermarketurilor are nevoie și de o hotărâre cu normele de aplicare, a spus ministrul Agriculturii
Cea mai așteptată lege de către producătorii români, care va obliga supermarketurile să expună pe rafturi alimente de origine românească în proporție de 51%, a fost promulgată, ieri, de președintele Klaus Iohannis. Produsele la care se referă legea sunt: carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate și de panificație. „Retailerii sunt obligați să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, din lanțul alimentar scurt”, scrie în lege. În lunile de iarnă, produsele de import pot urca la o pondere de 70%.
Magazinele negociază deja cu fermierii
Norma ar urma să intre în vigoare în trei zile, a spus, ieri, Nini Săpunaru, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților. Legea oferă câteva luni supermaketurilor, pentru a se adapta noilor condiții. „Nu trebuie să se îngrijoreze nimeni că va dispărea marfa de pe raft. În condiţiile în care consumatorul vrea să cumpere roşii din Turcia se vor aproviziona roşii din Turcia. Fermierii m-au anunţat că sunt anumite lanțuri comerciale care au făcut opt întâlniri regionale cu fermierii, sunt de acord să semneze contracte cu ei. Deja ei se pregătesc pentru a funcţiona în baza acestei legi acum, nu peste şase luni”, a declarat Săpunaru.
Cu toate acestea, autoritățile admit că legea ar putea naște neclarități așa că va fi nevoie de o hotărâre. „Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a promis o hotărâre care va ține locul normelor de aplicare, pentru a se stabili, de exemplu, cum se poate proceda în extrasezon”, a declarat pentru EVZ Liviu Harbuz, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură.
Copiii de profesori, scutiți de taxa de admitere și plata cazării la cămin
Tot ieri, Klaus Iohannis a promulgat și legea care prevede că copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiți de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învățământul superior și beneficiază de gratuitate la cazare în cămine și internate. De aceste gratuități beneficiază și copiii profesorilor aflați la pensie, dar și copiii orfani de unul sau ambii părinți ce au activat în sistemul de învățământ. Potrivit unei alte legi din domeniul educației promulgate ieri de șeful statului, în situații excepționale, clasele de preșcolari sau de elevi pot funcționa sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar. (Carmen Vintilă)