Nu există părinte care să nu-şi fi pus mâinile în cap, măcar o dată, după vreo distracţie copioasă a celor mici. Uneori plăcerea copiilor presupune efort consistent din partea părinţilor pentru a "drege" lucrurile.
Cu toate acestea, momentele "dramatice" ajung să fie surse de amuzament mai târziu şi preţioase amintiri de familie.
Trebuie spus însă că exasperarea în acele clipe de cumpănă poate atinge cote alarmante şi numai de aparatul de fotografiat, pentru imortalizarea ispăvii de care copiii chiar sunt mândri, nu le mai arde părinţilor.
Când vezi însă astfel de imagini însă îţi dai seama că oricât de mare este boroboaţa, aceste "dezastre" ar trebui să fie tratate cu răbdare şi de ce nu, cu bucurie. Astfel, bucuria pe care cei mici o împărăşeşc poate ajunge să fie o bine-cuvântare, în ciuda faptului că ulterior va fi nevoie de ceva timp şi răbdare pentru a face curăţenie.