Fenomenul "Don Costel" revine: candidatul USL din Maramureş a răpit un om şi l-a dus în pădure!

Florin Tătaru, desemnat de Victor Ponta să candideze ca deputat de Maramureş, a comis fapte macabre: în ’98 a răpit un om, l-a dus în pădure şi i-a băgat ţeava puştii în gură.

Fenomenul "Don Costel" – interlopul craiovean ajuns director naţional la Îmbunătăţiri funciare - revine în politica românească. Florin Tătaru, proaspătul candidat USL la alegerile parţiale pentru funcţia de deputat în Maramureş, a fost acuzat, în 1998, de răpire. Plângerea depusă la Poliţie de către victimă descrie, negru pe alb, întâmplări terifiante, demne de filmele cu mafioţi ale lui Martin Scorsese.

Cei trei asociaţi erau la cuţite

Inginerul Ioan Păcurar a înregistrat plângerea la Poliţia Baia Sprie, arătând cu lux de amănunte cum i s-a pus cuţitul la gât, cum a fost dus în pădure, târât în genunchi şi ameninţat cu puşca la tâmplă. Dosarul a fost însă închis pentru că părţile implicate "au dat la pace". EVZ a intrat însă în posesia plângerii lui Ioan Păcurar, pe care acesta a scris-o cu mâna lui. Niciunul dintre actorii acelei întâmplări nu doresc în acest moment să mai facă declaraţii.

Florin Tătaru era, în 1998, asociat la firma Nordia Trade Group cu Aurel Iancu – un stomatolog cu veleităţi politice dar retras între timp din viaţa publică – şi cu Corin Cherecheş, patronul unei televiziuni din Baia Mare. Nordia producea băuturi spirtoase iar primii doi îl bănuiau pe ultimul că îi fură. Fabrica produce profituri uriaşe iar paranoia era atât de mare încât fiecare acţionar îşi adusese în firmă câte o maşină de numărat bani. Inginerul Păcurar avea un rol cheie în cadrul firmei şi era un apropiat al lui Cherecheş, iar Iancu şi Tătaru au vrut să-i dea o lecţie.

"Mi-au introdus ţeava puştii în gură"

Faptele s-au petrecut în după- amiaza zilei de 15 iulie 1998. Florin Tătatru şi Aurel Iancu l-au chemat la birou pe inginer, apoi l-au urcat într-o maşină spunându-i că trebuie să rezolve nişte probleme de afaceri la Dej.

De aici începe descrierea victimei, inginerul Ioan Păcurar: "Îndreptându-ne pe drumul ce duce spre Dej, prin câteva manevre ale maşinii am fost intimidat (frâne bruşte, viraje stânga-dreapta), circulaţie total necorespunzătoare a unui conducător auto. În timp ce ne deplasam cu autoturismul, din spatele meu Iancu Aurel a scos cuţitul cu care mă ameninţa (lama cuţitului de aproximativ 15- 20 cm lungime, din inox, având mânerul din corn de cerb, puţin încovoiat, cuţit pe care l-aş recunoaşte...). Am fost dus până la pădurea dinspre Mireşu Mare, intrând pe partea stângă într-un desiş din pădure. Acestea se întâmplau în jurul orelor 20.00. La coborâre din maşină, după ce a luat o puşcă din portbagaj (puşca având o singură ţeavă, de aproximativ 45-50 cm), după care a luat două cartuşe culoare galbenă, cu vârful ascuţit, mi-a spus Tătaru Florin că unul este pentru mine şi celălalt pentru CCC (Cherecheş Cristian Corin care este unul dintre asociaţii lor). A introdus cartuş pe ţeavă Tătaru şi m-a luat de cămaşă şi m-au târât împreună în pădure. M-au forţat să stau în genunchi în faţa lor, după care mi-au introdus ţeava puştii în gură. Mi-au desfăcut cămaşa şi m-au trântit la pământ. Nasturii au fost desfăcuţi unul câte unul de către Iancu Aurel. După ce am fost trântit la pământ, Iancu Aurel mi-a băgat frunze de ferigă în gură, după care am fost lovit în special în zona ficatului şi-a toracelui de către ambii. În timp ce mă ameninţau foloseau cuvintele: bandiţi, porci, mă înjurau de mamă, îmi ameninţau familia prin aceea că vor muri pe rând unul câte unul şi tot timpul cuţitul îmi era la gât şi îmi trăgea lama cuţitului pe faţă".

Semnătură smulsă în stil mafiot

Plângerea penală depusă de Ioan Păcurar abundă de amănunte şi de acuzaţii la adresa actualului candidat: "Tătaru Florin mi-a desfăcut cureaua, m-a dezbrăcat de pantaloni şi chilot, m-a lovit cu piciorul în testicole, după care am fost întors cu faţa spre pământ fiind tras de păr de Iancu Aurel. Tătaru Florin mi-a băgat ţeava puştii în fund fiind ameninţat că va apăsa pe trăgaci. După aceasta am fost întors cu faţa în sus şi mi s-a băgat din nou ţeava în gură".

Inginerul Păcurar a mai spus că apoi a fos dus acasă la doctorul Iancu şi obligat să semneze, cu arma la tâmplă, mai multe documente. "Cu puşca şi cu cuţitul la gât am fost pus să semnez contractul de muncă pentru SC Nordia Distribuţie SA, contract pe care de câteva săptămâni mă ame ninţau să-l semnez, dar eu nu voiam acest lucru. Cu puşca la tâmplă şi cuţitul la ureche m-au pus să scriu că banii sosiţi de la Târgu Secuiesc au fost predaţi de către şoferi domnului Cherecheş Cristian. (...) După ce am semnat aceste acte treburile au luat o întorsătură totală luându- mă cu binele şi încercând să repare răul făcut, spunându-mi că (...) dacă voi vorbi voi dispărea de pe faţa pământului împreună cu domnul Cherecheş Corin, dânşii numindu-l bandit, escroc, gorilă beşinoasă", mai scria Ioan Păcurar în plângerea penală.

DOCUMENTE INCENDIARE

Plângerea depusă de inginerul Ioan Păcurar la Poliţia Baia Sprie descrie întâmplări terifiante, incredibile pentru un candidat în Parlamentul României, aşa cum este în acest moment Florin Tătaru. Finalul plângerii depuse la Poliţie este apoteotic: "NU am putut să depun această reclamaţie la Poliţia Baia Mare (judeţului) pentru că au spus că inspectorul şef este la picioarele lor". FACSIMIL 1: În prima parte a declaraţiei, Păcurar menţionează exact numărul de pe care a fost sunat şi invitat la sediul firmei de către Florin Tătaru şi Aurel Iancu. FACSIMIL 2: Ioan Păcurar prezintă detalii incredibile: "După aceea, dl Tătaru Florin mi-a desfăcut cureaua, m-a dezbrăcat de pantaloni şi chilot, m-a lovit cu piciorul în testicole, după care am fost întors cu faţa spre pământ fiind tras de păr de dl Iancu Aurel şi dl Tătaru Florin mi-a băgat ţeava puştii în fund fiind ameninţat că va apăsa pe trăgaci". FACSIMIL 3: "Apoi m-au băgat în portbagajul şi am fost transportat până lângă zona ţigănească de după pădure, când m-au scos din portbagaj şi m-au ameninţat că vom pleca la o mină părăsită de la Şuior, unde ziceau că voi sta închis peste noapte". "A introdus cartuş pe ţeavă Tătaru şi m-a luat de cămaşă şi m-au târât împreună în pădure. M-au forţat să stau în genunchi în faţa lor, după care mi-au introdus ţeava puştii în gură.“ IOAN PĂCURAR, extras din declaraţia depusă de acesta la Poliţia Baia Sprie

PRIMARUL DE BAIA MARE ADMITE CĂ FAPTELE DIN TRECUT SUNT REALE

"Victor Ponta a decis nominalizarea lui Tătaru"

Primarul în funcţie a municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş a recunoscut că problemele penale în care a fost implicat candidatul USL pentru Colegiu 2 Electoral din Baia Mare, Florin Tătaru, sunt reale.

Edilul a mai declarat că i-a sugerat lui Tătaru să se retragă din funcţie dar nu a acceptat. “Eu am făcut un demers oficial, transparent, către conducerea centrală a USL şi am transmis şi lui Victor Ponta, şi lui Crin Antonescu o analiză cu privire la potenţialii candidaţi cu privire la acest colegiu, pe care eu l-am eliberat. Mi-am arătat semnul de întrebare vizavi de posibila candidatură a domnului Tătaru, având în vedere că nu are notorietate, nu are constanţă în fidelitatea faţă de PSD şi este vulnerabil la capitolul trecut", a spus primarul din Baia Mare.

El a recunoscut că alegerea lui Florin Tătaru pentru candidatură a fost strict decizia lui Victor Ponta. Prin intermediul directorului de campanie electorală, Florin Tătaru a promis că va emite un punct de vedere asupra gravelor acuzaţii ce i-au fost aduse. Până la închiderea ediţiei, acest răspuns nu a venit. "Sunt răutăţi", a fost singurul comentariu al şefului de campanie. FRĂŢIA. Florin Tătaru, primul din dreapta, alături de liderul PSD la o întâlnire electorală