Fenomen neobișnuit pe Litoral. Apa Mării Negre, rece ca gheața

Litoral. Sursa foto: Leszek Wrona | Dreamstime.com

În plin val de caniculă, pe Litoral se înregistrează un fenomen rar. Apa Mării Negre este extrem de rece, din cauza unui fenomen oceanografic numit Upwelling.

Turiștii aflați în vacanță la mare în această perioadă au observat că apa Mării Negre este extrem de rece. Potrivit specialiștilor, în Marea Neagră s-a produs fenomenul Upwelling, unul destul de rar. Concret, vântul bate atât de puternic încât schimbă direcția curenților marini, ridicând la suprafață apa foarte rece de la fundul mării.

Temperatura apei mării a scăzut cu 10 grade în câteva ore

La Marea Neagră vântul a bătut în sens invers față de mișcarea mării. În urma rafalelor care s-au înregistrat în aceste zile pe Litoral, curenții au adus la suprafață apa foarte rece de la fundul mării. În consecință, temperatura apei mării a scăzut brusc. În doar câteva ore, temperatura apei mării a ajuns de la 23 de grade la 13 de grade, din cauza vântului, care a bătut în sens invers faţă de mişcarea mării.

Rafelele de peste 60 de kilometri pe oră, în combinație cu unii curenţi violenţi, au adus la suprafaţă apa de la fund, foarte rece. Astfel temperatura mării a scăzut de la 23 de grade Celsius la doar 13 grade.

Sursa: Gura Portiței - Island/ Facebook

”E înfundată apa caldă, ce are tendinţa să se stratifice, şi scoasă la suprafaţă o apă rece nutritivă, bogată în nutrienţi, bogată în mici vietăţi acvatice ce hrănesc populaţia piscicolă”, explică Adrian Bîlbă, doctor în științe.

Cercetătorul ştiinţific Florin Timofte afirmă că fenomenul va continua inclusiv în weekend. „În următoarele două, trei zile s-ar părea că se menţine acest trend. Chiar dacă vântul va fi mai scăzut în intensitate, va menţine această tendinţă uşoară de upwelling şi apa va fi în continuare rece”.

Ce este fenomenul Upwelling

Upwelling este un fenomen oceanografic care descrie mișcarea determinată de vânt a apei dense, mai reci și, de obicei, bogate în nutrienți, din adâncuri la suprafața oceanului. Aceasta înlocuiește apa de suprafață mai caldă și în general săracă în nutrienți.

Apa bogată în nutrienți stimulează creșterea și reproducerea producătorilor primari, cum ar fi fitoplanctonul. Biomasa de fitoplancton și prezența apei reci în aceste regiuni permit identificarea zonelor de reflux prin temperaturile reci de la suprafața mării (SST), potrivit Stiripesurse.