Deasupra unui oraş din Rusia a apărut ceva care a înfierbântat spiritele.
Respectiv o cruce imensă a apărut din senin şi i-a făcut pe credincioşi să aibă un motiv în plus să exclame că Dumnezeu le-a trimis un semn de avertizare.
Este interpretat
Un post de televiziune din Rusia a prezentat apariţia Sfintei Cruci precum un semn divin. Se specifică faptul că nu este vorba de niciun trucaj, iar fenomenul pare de-a dreptul incredibil în condiţiile în care crucea a putut fi zărită pe cer minute bune în şir pentru ca mai apoi să dispară brusc, după cum notează efemeride.ro. Nu este prima oară când în Rusia este semnalat un asemenea fenomen, şi în septembrie 2009 „petrecâdu-se” aşa ceva.
Acest eveniment a provocat numeroase controverse în rândul opiniei publice. În timp ce credincioşii sunt de părere că prin apariţia acestei cruci Dumnezeu le-a transmis un mesaj clar, ceilalţi au încercat să găsească o explicaţie naturală. De-a lungul timpului numeroase astfel de evenimente s-au produs în lumea întreagă.
Unul dintre aceste evenimente s-a petrecut în timpul viziunii lui Constantin cel Mare în 346. Atunci, pe cerul senin, a apărut o cruce imensă, care se întindea de la Golgota şi până la Muntele Măslinilor. Evenimentul este marcat în cele mai importante cărţi religioase şi interpretat precum un semn divin.
Un alt semn divin, prin apariția unei cruci luminoase, s-a produs în noaptea dintre 27 şi 28 septembrie 1925, la capela Sfântului Ioan Teologul. Atena. Peste 2000 de credincioşi s-au adunat pentru priveghiul dinaintea sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci şi în miez de noapte o cruce bizantină, de dimensiuni considerabile a început să lumineze cerul.