Femeile petrec, în medie, 3.276 de ore în faţa oglinzii

Un studiu recent, citat de publicaţia britanică "The Telegraph", arată că femeile petrec, în medie, 3.276 de ore în faţa oglinzii, de-a lungul vieţii, în timp ce bărbaţii sunt de trei ori mai eficienţi, cu o medie de numai 1.092 de ore de înfrumuseţare.

Jurnaliştii britanici au ţinut să precizeze că, cele 136 de zile petrecute de către femei în faţa oglinzii, în decursul întregii vieţi, oferă suficient timp pentru ca un astronaut să facă 22 de drumuri dus-întors până la Lună.

„Cifrele nu reprezintă o surpriză, dacă ţinem cont de presiunea la care este supusă femeia de astăzi pentru a arăta bine”, explică Heather Boden, reprezentanta companiei care produce crema de corp Skinbliss şi care a comandat acest studiu.

Concluziile studiului, la care au participat 1.000 de respondente, distrug însă mitul, inventat de către bărbaţi, desigur, că femeile găsesc o plăcere deosebită în a-i face pe partenerii lor să aştepte. Se pare că lucrurile nu stau chiar aşa, deoarece numai o treime dintre acestea au declarat că s-au simţit bine în timpul complicatului proces de „înfrumuseţare”, în timp ce restul consideră procesul o obligaţie ce se poate dovedi de multe ori nesuferită.

Nord contra sud

Europa se vede divizată şi la capitolul timpului petrecut în faţa oglinzii sau al distracţiei, studiul indicând diferenţe mari între nord şi sud. Astfel, două treimi din femeile din nordul Europei au declarat că petrec, în medie, 146 de minute pentru a se pregăti înainte de o ieşire în oraş, în timp ce femeile din sud termină în numai 117 minute. Iar prejudecata că cei din ţările cu climă mai caldă se distrează mai des este contrazisă categoric. 71% dintre femeile din nord spun că ies în oraş de cel puţin două ori într-un weekend, comparativ cu numai 49% dintre femeile din sud.