"Neînfricata Mulan" spune povestea unei frumoase fete care se înrolează în armată pentru a-şi apăra tatăl. Desenul animat va fi difuzat sâmbătă de Prima TV, de la ora 20.30
Mulan, o tânără de origine chineză, decide să plece la război în ciuda pedepsei care o aşteaptă în cazul în care cineva îşi dă seama că este femeie, moartea. Fata trăieşte în China antică în vremuri pline de prejudecăţi în care femeile nu pot devein războinice.
Mulan sfidează însă regulile şi devine pe parcursul drumului ei de iniţiere o adevărată eroină câştigând aprecierea celor din jur şi aducând onoarea familiei. În plus, Mulan nu a plecat singură. Ea avut ajutorul unor prieteni dragi, un dragon, un greieraş norocos şi de un cal falnic.
Un classic al studiourilor Disney, desenul animat a fost lansat în 1998 şi a avut un buget estimat la 70 de milioane de euro. Aproape 700 de animatori au lucrat pentru a contura personajele care au făcut apoi istorie.
Filmul este şi o premieră pentru Disney. Este primul realizat de companie care tratează direct un subiect legat de război. Este şi primul film în care eroina este e origine asiatică. Difuzat sâmbătă seară de Prima TV, filmul va fi dublat în limba română. În varianta originală vocile personajelor principale erau cele ale actorilor Lea Salonga, Eddie Murphy şi Ming-Na.
Filmul a fost regizat de Tony Brancoft şi a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru coloana sonoră.