Controversat om de televiziune, aproape necunoscut ca actor de film dar cu multe reclame la activ, Mircea N Stoian face şi el parte din gaşca de frumoşi nebuni care au făcut istorie în primii ani ai Evenimentului Zilei.
Fost reporter special, mai mereu în mijlocul evenimentelor, Mircea N. Stoian, total diferit de cel pe care l-am văzut acum câţiva ani la OTV tocând subiectul Elodia şi mai recent la Antena 1 la emisiunea Un Show păcătos, a avut de-a lungul anilor petrecuţi la Evenimentul zilei articole care au intrat în folclor.
Iată ce ne-a declarat, despre acea perioadă, nu cu mult timp în urmă:
Mircea N. Stoian: cum am plecat de la Teatrul Evreiesc
Apariţia mea în Evenimentul zilei s-a produs la numărul 17, în 1992 într-un moment în care, cititorul obişnuit cu gargara de presă din acea vreme dorea CEVA. Altceva. Intrarea s-a făcut abrupt, paradoxal cu ajutorul unui prieten procuror criminalist, care mi-a dat subiectul. Titlul era "e timpul să-l omorâm pe tata, i-a spus ea fiicei în vîrstă de 12 ani" era vorba de o femeie maltratata şi terorizată de bărbatul de profesie şofer. Un subiect tabloid 100% cu elemene absurde. A fost pus de Ion Cristoiu la locul cel mai de cinste, imediat sub bulină, loc vânat de toţi colegii mei.
Am bătut palma cu Cristoiu pe un salariu mai mare decat aveam atunci la Teatrul Evreiesc unde lucram de 6 ani. Plus banii pentru articolele scrise. Îmi pusese Dumnezeu mâna în cap într-o perioadă în care banii erau rari la mine în casă. Următorul articol a fost şi mai şi. "Victima o obliga pe criminală să facă sex cu legume şi o pierdea la poker" e un titlu care ar face furori şi acum. Sunt sigur că un caz similar ar sparge, astăzi box office-ul televiziunilor.
Pentru că era imposibil să fac faţă la două servicii extrem de solicitante am renunţat definitiv la teatru şi am intrat în presă la secţia reporteri speciali, condusă cu mână largă dar eficient de Horia Tabacu.
Iată numai câteva titluri care la vremea lor au fost subiecte de bârfă naţională. Le scriu aşa cum îmi vin în minte acum şi cer iertare dacă îmi scapă ceva detalii: "O bătrână s-a opărit cu piftie", "În strada Zborului, o femeie aterizat pe un morman de zăpadă", "Moartea lui Bobby Ewing a lăsat familia Marin fără cârnaţi" şi "În târgul Vitan Bârzeşti se vând femei gonflabile" articol care a creeat o adevărată emulatie de "făcături" de presă în anii care au urmat."
Fonfleurile de presă o delicatesă pentru reporterii de atunci
Una dintre distracţiile predilecte ale jurnaliştilor din acea vreme de la Evenimentul zilei erau "făcăturile de presă" sau Fonfleuri cum au fost generic, numite ulterior.
Mircea N Stoian, om de teatru si cititor înrăit de literatură, nu a pierdut prilejul de a-şi pune la lucru imaginaţia pentru a construi, ca exerciţiu de stil, o realitate paralelă dar nu cu mult diferită de cotidianul citadin. Iată cum poveşteste prima sa încercare de "măsluire".
"Era o duminică banală de iarnă. Stăteam la birou cu pixul în mână şi mă uitam în gol. În drum spre şedinţa de sumar Horia Tabacu mă întreabă "Ce dai pentru azi? Pagina 1 îi răspund sigur pe mine, deşi în mintea mea nu licărea nici măcar un sâmbure de subiect. Cu câteva luni în urmă fusesem în turneu la Frankfurt unde cu o gaşcă de demenţi vizitasem unul dintre cele mai mari sex shopuri din Europa, comentariile acide au stârnit indignarea vârsnicilor cetăţeni germani care, serioşi şi preocupaţi veniseră să-şi aleagă jucăriile sexuale. M-am gândit atunci că ar fi o afacere să aduci din Germania femei gonflabile şi să le revinzi in România, unde erau ceva inedit.
Cu coala albă în faţă dau titlul. "În Piaţa Vitan Bârzeşti se vând femei gonflabile". Şi încep construcţia articolului respectând schema clasică: Personaj central, un cetăţean din Braşov. Marfa, femei de plastic pentru toate gusturile.
După şedinţă Horia Tabacu a cerut materialul. L-am dat cu inima strânsă. "Dacă e în neregulă iei amendă jumatate de salariu" mi-a spus şi a trecut la "interogatoriu" Am inventat cu seninatate o situaţie extrem de credibilă. A venit şi Sorin Roşca Stănescu. Horia i-a dat articolul fără alte comentarii. Roşca s-a uitat circumspect, l-a citit şi a spus "De când aşteptam aşa ceva".