A fost cunoscută sub diferite nume, precum Vrăjitoarea Banatului sau Vrăjitoarea lui Vladimirovac, dar cel mai cunoscut este Baba Anujka.
Ana di Pištonja a fost o chimistă, condamnată în satul Vladimirovac, Iugoslavia, pentru că a otrăvit cel puțin 50 de persoane până la finalul secolului al XIX-lea și aproape 150 până la finalul secolului al XX-lea. La vârsta de 90 de ani, a fost reținută și condamnată la 15 ani de închisoare, fiind complice la două crime. După 8 ani de închisoare, a fost eliberată din cauza bătrâneții.
Anujka a fost născută în România
Nu se cunosc multe detalii despre tinerețea Anujkăi, însă, potrivit unor surse, s-a născut în 1838 în România și s-a mutat în 1849 în Vladimirovac. A urmat o școală privată în Pančevo. La doar 20 de ani a devenit mizantropă, din cauza unei legături cu un ofițer militar austriac, de la care a luat sifilis și care a lăsat-o cu inima frântă. Izolându-se, și-a găsit o pasiune pentru medicină și chimie. Ulterior, s-a căsătorit cu un moșier numit Pistov sau di Pištonja, cu care a avut 11 copii, dintre care doar unul a supraviețuit.
Anujka și-a făcut un laborator într-o aripă a casei sale după ce soțul ei a murit, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea și-a câștigat reputația de vindecător cu ajutorul plantelor medicinale. Soțiile fermierilor îi cereau ajutorul în proleme de sănătate, motiv pentru care avea venituri care să îi permită o viață bună. A produs medicamente care să-i îmbolnăvească pe soldați, având ca scop epurarea serviciul militar și a vândut amestecuri otrăvitoare, pe care le-a denumit „poțiuni de dragoste”. Acest amestec a fost vândut către femeile care aveau soți abuzivi, administrarea lui având efect după aproximativ opt zile.
Acest amestec conținea arsenic și anumite toxine vegetale care erau greu de detectat. Când i se prezentau problemele din căsătorie, Anujka întreba „Cât de mare este această problemă?”, încercând să afle care era masa corporală a victimei. Apoi, putea calcula doza necesară. Victimele erau deseori bărbați, de obicei tineri și sănătoși. Clienții ei au susținut că nu cunoșteau toxicitatea amestecului, crezând că aceasta are puteri magice prin care reușea să ucidă oamenii.
Cum a fost prinsă ?
În anii 1920, Anujka avea propriul ei agent de vânzări, o femeie pe nume Ljubina Milankov, a cărei sarcină era să găsească potențiali clienți. Prețul acestui amestec varia între 2.000 și 10.000 de dinari iugoslavi.
Căderea ei a apărut în momentul în care unul dintre clienții ei obișnuiți, o femeie pe nume Stana Momirov, care cumpărase frecvent remedii pe bază de plante de la ea, a fost arestată și audiată în urma morții celui de-al doilea soț. Aceasta a declarat că Anujka fusese implicată în uciderea ambilor soți.
Un an mai târziu, după ce Anujka a vândut unei femei o poțiune care că-l ucidă pe tatăl soțului ei, aceasta a fost arestată, alături de alte șase persoane. Ceilalți inculpați au dat vina pe ea, susținând că nu au știu că în acea poțiune exista otravă și credeau că moartea era bazată pe puterile supranaturale ale lui Anujka. Anujka a negat vânzarea unor astfel de poțiuni, considerând că este un mod prin care se încearcă să fie dată vina pe ea.
În cele din urmă, Anujka a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru rolul ei în mai multe crime. A fost eliberată după 8 ani de zile, murind în 1938 în casa ei din Vladimirovac, la vârsta de 100 de ani.