O femeie în vârstă de 73 de ani care a fost călcată cu mașina de un interlop din Timișoara, a murit, noaptea trecută, la spital.
Incidentul a avut loc în seara de 17 februarie. Aflat la volanul mașinii sale, Lucian Boncu, cunoscut în lumea interlopă a Timișoarei, a dat cu spatele și nu s-a asigurat, lovind-o pe bătrâna aflată pe trotuar. „Un bărbat de 40 de ani a efectuat manevra de mers cu spatele fără a se asigura, aflat pe strada Muncitorilor din localitatea Giroc, surprinzând și accidentând o femeie în vârstă de 73 de ani, care se deplasa pe trotuar. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a femeii în vârstă de 73 de ani, care a fost transportată la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a transmis Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
Femeia s-a lovit grav cu capul de bordură, a fost resuscitată și transportată la spital, în comă. Victima se află internată la Spitalul Județean Timișoara, unde este supusă unei intervenții chirurgicale. În ciuda acestora, nu a mai putut fi salvată.
Lucian Boncu, pe numele căruia mai există o condamnare cu suspendare de doi ani pentru amenințare, va fi cercetat cum pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.