Două afgane au încercat să iasă clandestin din România, închise în două valize. Incredibila situație a fost descoperită de poilițiștii de frontieră arădeni, la Curtici.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la punctul de trecere a frontierei Curtici, pe sensul de ieșire din țară, în trenul Inter Regio care circulă pe relația București Nord – Viena, polițiștii de frontieră au observat două valize voluminoase, care le-au sărit în ochi deoarece se găseau într-un compartiment gol. Oamneii legii au considerat că sunt suspecte așa că le-au deschis, iar în interior au găsit două femei. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt din Afganistan, cu vârste de 25 și 59 de ani. Fiind extinse verificările, în alt compartiment a fost identificat un bărbat de origine afgană care este bănuit că le-a ajutat pe cele două femei să se ascundă în valize, pentru a iesi ilegal din România. Femeile nu au dorit să dea declarații în cadrul primelor audieri despre modul cum au ajuns în valize, precizând doar că doreau să ajungă în Spațiul Schengen și au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză valabilă”, transmite Inspectoratului General a Poliției de Frontieră (IGPF) printr-un comunicat de presă. În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.