Elvețianul Roger Federer (locul 2 ATP) s-a calificat, aseară, în turul al treilea la All England Club. Grației succesului din turul 2, „Fedex” a egalat astfel un record ce i-a aprținut americanului Jimmy Connors în era Open.
Roger Federer, campionul en-titre de la Wimbledon, a dispus de slovacul Lukas Lacko, scor 6-4, 6-4, 6-1, după o oră și jumătate de joc. Astfel, elvețianul a bifat victoria cu numărul 174 pe iarbă pentru elveţian, care a egalat astfel recordul deţinut de americanul Jimmy Connors în era Open, începută în 1968.
„Am jucat foarte bine. M-am şi simţit bine, am fost mai puţin tensionat decât în primul tur. Sunt mulţumit de felul în care lovesc mingea, de concentrarea pe care o am la serviciu şi e plăcut să nu irosesc foarte multă energie”, a spus ieri Federer. Mai departe, Federer îl va întâlni pe învingătorul dintre croatul Ivo Karlovic şi germanul Jan-Lennard Struff.