Finala feminină de la Melbourne, dintre Simona Halep (1 mondial) și Caroline Wozniacki (2 mondial), are loc mâine, de la ora 10:30 (ora României). Duelul a fost prefațat și de Roger Federer, campionul en-titre de la Melbourne.
Elvețianul Roger Federer (2 ATP) s-a calificat în finala turneului de la Melbourne, după ce sud-coreeanul Heyon Chung (locul 58 ATP), marea revelație a competiției, s-a retras la scorul de 1-6, 2-5. „Fedex” a discutat și despre finala feminină, la conferința de presă de astăzi: „Va fi o premieră pentru oricare dintre ele, oricine va câștiga. Mi-ar plăcea să fiu în poziția de a lupta pentru primul trofeu de Mare Șlem. Trebuie ca fiecare să creadă în ea, au nevoie și de puțin noroc. Ambele luptă foarte mult. Și Halep, și Wozniacki. Voi urmări acest meci cu interes, mi-e greu să spun ce se va întâmpla. Îmi aduc aminte cum eram și eu în acea postură”.
Mai mult, Federer și croatul Marin Cilici (6 ATP) se vor lupta duminică pentru titlul de la Australian Open. Cilici a dispus, în semifinale, de britanicul Kyle Edmund (49 ATP), scor 6-2, 7-6 (7-4), 6-2.