Tenismenul din "Tara Cantoanelor" a castigat duminica, la Wimbledon, pentru a cincea oara la rand, egaland recordul lui Bjorn Borg.
Roger Federer s-a incoronat „rege”, duminica, pentru a cincea oara consecutiv pe iarba de la Wimbledon, dupa ce l-a invins pe spaniolul Rafael Nadal, scor 7-6 (7), 4-6, 7-6 (3), 2-6, 6-2. Astfel, tenismenul elvetian a egalat recordul din era Open detinut de suedezul Bjorn Borg, care a dominat intrecerea londoneza intre 1976 si 1980.
Imbatabil de 1.840 de zile
Federer a tras din greu pentru a-l invinge duminica pe Nadal, stapanul zgurii. In timp ce elvetianul pare sa fi ajuns la apogeu, ibericul vine tare din urma, lucru remarcat chiar de catre Roger: „Rafa joaca un tenis fenomenal. Am jucat impotriva unui rival valoros. A devenit mult mai agresiv pe suprafetele rapide”. Victoria lui Federer ar fi fost mult mai dificila daca Nadal n-ar fi acuzat dureri la genunchiul drept, in setul patru, la scorul de 4-0 pentru el, intr-un moment in care incepuse sa zburde pe teren si parea imbatabil.
Interesant este ca spaniolul castiga clar dispute pe zgura cu jucatorul din „Tara Cantoanelor”, in timp ce Roger face eforturi disperate pentru a-si adjudeca meciurile de pe suprafetele rapide. Elvetianul este insa socotit drept cel mai mare tenismen din istorie de catre multi specialisti.
Dupa ce romanii Ion Tiriac si Ilie Nastase au facut aceasta afirmatie inca din 2004, duminica a venit randul lui Sampras sa-si scoata palaria in fata elvetianului: „E gratios! Roger domina tenisul mai clar decat am facut-o eu”. Interesant este ca Federer n-a mai pierdut la Wimbledon de 1.840 de zile (25 iunie 2002), cand a fost invins de croatul Mario Ancici!