Trimiterea spre promulgare a Legii Educaţiei Naţionale asumată de Guvern este o greşeală, mai ales pentru că nu are o formă agreată de toate partidele politice, susţin reprezentanţii federaţiilor din învăţământ.
Mai mult, Federaţia Educaţiei Naţionale, FSI "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar consideră "că proiectul Guvernului are la bază ca unic criteriu aplicarea măsurilor de austeritate determinate de constrângerile bugetare, lucru cu care nu putem să fim de acord deorece numai printr-un învăţământ de calitate putem ieşi din criza economică şi de identitate în care ne aflăm."
Soluţia pentru aceştia ar fi continuarea discuţiilor pe lege în Comisia de învăţământ din Senat.
"Învăţământul constituie viitorul naţiunii noastre şi trebuie sprijinit cu toate mijloacele. Preşedinţii, prim-miniştrii, miniştrii şi parlamentarii sunt trecători însă şcoala rămânească trebuie să existe în continuare şi să ofere o şansă viitoarelor generaţii. Şcoala românească nu trebuie să aibă culoare politică!", au precizat sindicatele într-un comunicat de presă.