Aurul a rămas în ultimele săptămâni în apropierea maximului istoric înregistrat de 1386,70 dolari/uncie, evitând până în prezent o corecţie puternică. Decizia Federal Reserve din această săptămână, programată pentru miercuri la 21.15 ora României menţine investitorii în expectativă.
"Incertitudinea privind impactul deciziei Fed menţine traderii în alertă. În cazul unor măsuri puternice de stimulare a economiei, temerile unor creşteri ale inflaţiei pe termen mediu şi lung vor fi accentuate. Dolarul american ar putea avea de suferit în continuare, în timp ce materiile prime şi metalele pretioase s-ar bucura de interesul sporit al cumpărătorilor", a precizat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers, cea mai mare casă de brokeraj din Europa Centrală şi de Est.
În cazul unor presiuni inflaţioniste percepute a fi importante, investitorii caută refugiu în active fizice, aurul şi argintul fiind între opţiunile preferate.
"Facilitatea investiţiei în metale preţioase se datorează multitudinii de opţiuni de plasament care nu implică în mod necesar deţinerea fizică a activelor", a adăugat directorul X-Trade Brokers România.
Interesul pentru argint a sporit în ultimele luni
"Dacă de la începutul anului aurul a câştigat 24%, argintul s-a apreciat în acelaşi interval cu 46,6%. Cu toate acestea aurul este în apropierea maximelor istorice, definite recent, în timp ce argintul este sensibil sub nivelurile atinse acum 30 de ani", precizeaza Victor Safta. Investiţia în argint este mai accesibilă, preţul unei uncii fiind de aproximativ 50 de ori mai mic decât cel al unei uncii de aur.
Trendul ascendent a fost puternic în cazul metalelor preţioase, investitorii fiind atenţi la semnalele privind economia globala şi deciziile băncilor centrale importante.
"Este nevoie de o decizie puternică din partea Fed pentru a alimenta în continuare ascensiunea. Orice slăbiciune ar putea conduce la corecţii importante pentru aur şi argint" consideră Victor Safta.