Fecioara Maria, considerată o mamă surogat de un deputat USR! Postarea care a stârnit furia românilor
- Dan Andronic
- 27 decembrie 2019, 07:00
Ziua de Crăciun este una din cele mai mari sărbători creștine. Dar nu numai. Este ziua pe care toți românii o sărbătoresc, credincioși sau nu. Indiferent de modul în care se manifestă în plan religios, toți știu povestea Nașterii Domnului. Până acum nimeni nu s-a gândit că Fecioara Maria este o mamă surogat. Că Iosif, tatăl lui Iisus este un bătrânel care și-a luat o adolescentă. Un concept de care ideologii atei ar fi mândri.
O postare ușor ciudată a unui deputat USR a stârnit furia românilor. Deputatul Iulian Bulai folosește ziua de Crăciun și nașterea lui Iisus Hristos pentru a aduce în atenție problema copiilor abandonați. Numai că modul în care a făcut-o a stârnit furia multor comentatori. Fecioara Maria este considerată mamă-surogat, tatăl lui Iisus - un om trecut de prima tinerețe care a luat o adolescentă, iar miracolul nașterii este trecut printr-un registru fiziologic pe care să-l înțeleagă orice ateu.
Culmea este că Iulian Bulai se consideră credincios. Un catolic, poate mai puțin practicant, mai senzaționalist, dar care în ziua de Crăciun a decis să-și exprime punctul de vedere asupra Nașterii Domnului. Postarea este din data de 25 decembrie, ora 14.39, cred că imediat după masa de Crăciun.
"Un copil. Sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinții să fi fost căsătoriți, doar logodiți. Nașterea lui arată extradordinarul dar și limitele societății în care a apărut.
Acum 2000 de ani s-au întâmplat cele scrise mai sus. Soarta lui este astăzi împărtășită de mulți copii din România, dar care nu au avut alături părinți atât de iubitori. Avem peste 50.000 de copii în grija statului. Peste 3000 de copii anual dați spre adopție. Mai mult de o treime din cei 3000 nu își găsesc o familie. Anual aprox. 2000 de copii sunt declarați greu adoptabili-nimeni nu îi vrea în România. Peste 1000 de copii români au fost traficați doar în UK până în 2007. Recent, justiția română nu a găsit niciun vinovat din cele câteva zeci/ sute care ar fi fost implicați în traficul a aproape 200 de copii din Țăndărei. Acesta este cel mai mediatizat caz recent de trafic de ființe umane din România, dar nicidecum singurul".
Iată câteva comentarii: