Steaua s-a impus cu greu, aseară, pe terenul lui ACS Poli Timișoara, scor 1-0, în etapa a 2-a a Ligii I.
„Roș-albaștrii” au bifat, astfel, a doua victorie consecutivă în campionat, dar cea de ieri a fost una obținută cu greu. Harlem Gnohere a fost cel care i-a adus FCSB-ului cele trei puncte puse în joc, grație golului marcat în minutul 63. Elevii lui Nicolae Dică ar fi putut să se desprindă pe tabelă, mai ales că ACS Poli a rămas în zece oameni pe întreaga durată a actului secund. Alexandru Munteanu a văzut cartonașul roșu în minutul 45+1, după o interveție dură asupra lui Junior Morais.
„A fost un meci greu, dar important e că am câştigat. Nu am făcut o partidă strălucită, asta e clar. Am început bine jocul, dar am avut probleme la fazele fixe. Mă nemulţumeşte şi faptul că nu am marcat mai multe goluri. Suntem Steaua şi trebuie să ne gândim doar la victorii concludente. Mai ales că am evoluat în superioritate, trebuia să înscriem mai mult. Dar suntem deocamdată doar la început, sunt convins că vom regla micile probleme", a spus Dică, tehnicianul FCSB-ului, la final, pentru Digi Sport.