S-a întâmplat luni după-amiază, în sectorul 3, la intersecţia Basarabia cu Chişinău. Cristian Pătru, un soi de „tigru“ (judecând după numărul B-17-TGR) al şoselelor bucureştene, a declarat la poliţie că a vrut să facă stânga pe Bulevardul Grigorescu, dar s-a răzgândit şi a făcut dreapta.
Moment în care vatmanii celor două tramvaie 36, care treceau cu totul întâmplător şi inexplicabil prin zonă şi nici n-au avut chef să se răzgândească, l-au surprins şi l-au anexat între burdufuri.
Dumnezeul şoferilor tupeişti şi al vatmanilor neînduplecaţi l-a avut în pază şi n-a păţit nimic. Doar Loganul, săracul, a ieşit şifonat din întâlnirea furtunoasă. Puţin şifonat a ieşit şi orgoliul lui Pătru, nevoit să-şi părăsească bolidul prin luneta spartă de pompieri.
Cu patru puncte amendă şi trei penalizare (adică vreo 200 de lei), Pătru va putea să treacă din nou prin zonă, după ce-şi scoate maşina din service. Doar să nu uite să-i anunţe şi pe vatmani înainte...