Faza a II-a, s-au sesizat universitarii: PLAGIATUL lui Ponta va fi ANCHETAT de o comisie internaţională

Există un precedent la Universitatea Sibiu, care a sesizat Parchetul după un plagiat al unui lector. Universitatea Bucureşti a cerut Facultăţii de Drept o anchetă serioasă pe lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta. Ca efect al acestui scandal, universitatea va achiziţiona un soft performant pentru depistarea fraudelor în realizarea lucrărilor ştiinţifice.

Acuzaţia de plagiat adusă premierului Victor Ponta va fi analizată de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti şi de Facultatea de Drept, care va constitui o comisie formată din experţi internaţionali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere, se arată într-un comunicat al acestei instituţii de învăţământ superior.

Potrivit comunicatului, Universitatea din Bucureşti a luat act de acuzaţiile de plagiat aduse premierul Victor Ponta, referitoare la teza de doctorat susţinută la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, în anul 2003.

În urma şedinţei de joi a Senatului Universităţii din Bucureşti, conducerea universităţii a solicitat conducerii Facultăţii de Drept să-şi precizeze punctul de vedere referitor la contestarea calităţii ştiinţifice a tezei de doctorat a premierului Victor Ponta. "Urmare a solicitării conducerii Universităţii din Bucureşti, Consiliul Facultăţii de Drept va discuta constituirea unei comisii formate, de preferinţă, din experţi internaţionali, din universităţi străine, pentru a analiza acuzaţiile de plagiat cu privire la teza de doctorat a domnului Victor Ponta. Ulterior acestei analize, concluziile materialului care va fi realizat de comisia constituită ad-hoc vor fi prezentate Senatului Universităţii din Bucureşti şi publicului larg", a precizat Universitatea Bucureşti.

Totodată, rectorul Universităţii din Bucureşti a solicitat întrunirea de urgenţă a Comisiei de Etică a instituţiei de învăţământ superior, pentru a dezbate întregul caz. "Conducerea Universităţii din Bucureşti, în cunoştinţă de cauză şi pe baza celor două materiale (punctul de vedere al Facultăţii de Drept şi punctul de vedere al Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti), va putea dispune măsuri adecvate în acel moment", a precizat sursa citată.

Consiliul de Administraţie al Universităţii din Bucureşti a luat decizia, în şedinţa din 30 mai, să aprobe achiziţia unui soft anti-fraudă universitară care să fie utilizat la nivelul întregii universităţi.

Verificat şi de ANCS

Premierul Victor Ponta a transmis Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) o adresă prin care solicită să îi fie analizată teza de doctorat susţinută în 2003, în contextul acuzaţiilor lansate în ultimele zile în spaţiul public. Solicitarea a fost înregistrată joi şi va fi transmisă spre soluţionare către Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, a anunţat ANCS. Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate. rânduri, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta.