Leandro Tatu a fost anunţat de oficialii stelişti că nu mai intră în vederile antrenorului Laurenţiu Reghecampf.
Vacanţa steliştilor s-a sfârşit în dimineaţa zilei de ieri, când jucătorii pregătiţi de Laurenţiu Reghecampf s-au întâlnit la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS) din Bucureşti, pentru efectuarea obişnuitelor teste medicale. Apoi, la amiază, "roş-albaştrii" au efectuat primul antrenament din acest an, pe arena din Ghencea. "Cei care îl critică n-au cultură fotbalistică" Faţă de lotul din tur, de la reunirea steliştilor au lipsit cinci jucători: Lucian Filip, Leandro Tatu, Stefan Nikolici, Mihai Costea şi Adrian Cristea. Primul a lipsit motivat, fiind accidentat, iar ceilalţi au fost anunţaţi că nu mai intră în vederile antrenorului Laurenţiu Reghecampf. Renunţarea la Tatu are însă darul să surprindă! Asta deoarece atacantul brazilian în vârstă de 31 de ani era favoritul managerului Mihai Stoica, acesta fiind cel care l-a adus la Steaua în vara anului 2011. De atunci şi până în prezent, Tatu a marcat doar şase goluri pentru formaţia "roş-albastră", fapt ce i-a atras numeroase critici din partea suporterilor şi a oamenilor de fotbal. MM Stoica se lua însă de gât cu oricine îl contesta pe atacant. "Cei care îl critică pe Tatu n-au cultură fotbalistică", susţinea, sus şi tare, managerul Stelei, chiar dacă printre contestatari se aflau Gică Hagi, Emeric Ienei sau Anghel Iordănescu. Se pare, însă, că ordinul ca Tatu să fie pus pe liber a venit de la Poarta Albă, unde se afă încarcerat Gigi Becali, patronul Stelei. "Vom rezilia contractul de comun acord şi va pleca gratis. Tatu nu a fost înţeles în România. El nu e un marcator, ci un jucător de echipă, care construieşte pentru alţii", a declarat ieri, la Digi Sport, Jorge Teixeira, impresarul brazilianului. L-a blestemat pe Szukala! Printre cele şase goluri pe care Tatu le-a marcat pentru Steaua se numără şi cel din meciul de la Bucureşti cu FC Basel (scor 1-1), din Liga Campionilor. După acea reuşită, însă, atacantul a avut o reacţie nervoasă la adresa colegului său Lukas Szukala! "A fost o răbufnire. Chiar l-am blestemat pe Szukala", explica Tatu ulterior, în presa braziliană.
Keşeru, stelist cu acte La vizita medicală de ieri dimineaţă a fost prezent şi atacantul Claudiu Keşeru (27 de ani), deşi acesta încă nu semnase contractul cu Steaua. Se pare însă că oficialii grupării din Ghencea au dorit să se asigure că totul este în regulă cu fotbalistul care a evoluat în toamna anului trecut la formaţia franceză Bastia. Ca dovadă că, după efectuarea testelor medicale, Keşeru a parafat acordul cu Steaua, care se întinde pe durata a doi ani şi jumătate. Se vehiculează că atacantul va câştiga la formaţia "roş-albastră" 20.000 de euro pe lună, adică dublu faţă de plafonul salarial pe care îl impusese patronul Gigi Becali. Claudiu Keşeru va fi prezentat oficial astăzi.