Favoare pentru ajutoarele de caldura

Pensionarii vor beneficia de ajutoarele pentru caldura in primele doua luni de iarna, respectiv noiembrie si decembrie 2007, pe baza declaratiei de venit din luna octombrie, dupa cum a precizat ieri ministrul muncii, Paul Pacuraru.

Acest lucru este important pentru oamenii ale caror indemnizatii - care vor fi majorate de la 1 noiembrie 2007 - vor depasi plafonul pentru care se dau subventiile de incalzire in prezent, respectiv 500 de lei.

„Pensionarii nu vor fi afectati in ceea ce priveste ajutorul pentru incalzire in acest an, odata cu majorarea punctului de pensie cu 30%”, a declarat Paul Pacuraru. „Am facut o analiza daca nu cumva ce dam prin majorarea pensiilor luam cu doua maini, cu ocazia ajutorului de incalzire”, a adaugat ministrul muncii.

Plafonul pentru incalzire, majorat de anul viitor

Cuantumul plafonului pentru incalzirea locuintei va fi modificat abia de la 1 ianuarie 2008, cand va creste de la 500 la 615 lei. Guvernul a tinut seama, in stabilirea acestei noi valori, de evolutia prognozata a veniturilor populatiei, determinata de majorarea pensiilor, precum si de majorarea preturilor la gaze naturale, lemne, carbuni si combustibilii petrolieri.

Astfel, pentru perioada ianuarie-martie 2008, reprezentantii guvernului vor corecta limitele de venituri medii nete lunare pe membru de familie cu 21,8%.

Acesta reprezinta indicele de crestere a veniturilor salariale prognozat pentru 2007 de 18,5% si un sfert din indicele de crestere a veniturilor salariale prognozat pentru 2008, respectiv 3,3%. Concret, limita maxima a veniturilor care vor fi luate in calcul la acordarea ajutoarelor pentru caldura, de anul viitor, va fi de 615 lei.

Se pastreaza gradele de compensare

Ministerul Muncii a anuntat ca va mentine gradele de compensare de 10%-20%-30%-40%-50%, ca si cuantumul ajutoarelor pentru incalzirea cu gaze naturale, lemne si combustibil, asa cum este si in 2007. „Vom avea per total pentru energie termica si gaze naturale o majorare a cheltuielilor bugetare de la 553 la 600 de milioane de lei”, a completat Paul Pacuraru.