Fata unui cunoscut jurnalist român și-a pierdut și ea viața în accidentul aviatic petrecut, duminică, în apropiere de Milano, și în urma căruia a decedat miliardarul Dan Petrescu.
Opt persoane au murit, duminică, în tragedia aviatică petrecută în Italia, în apropiere de orașul Milano. Pe lângă miliardarul Dan Petrescu și-au mai pierdut viața pilotul, copilotul, cinci adulți și un copil. Avionul decolase din Milano duminică, la ora 13:03 cu destinația în Italia, iar la scurt timp, 13:12, s-a prăbușit.
Potrivit Corriere della Sera, la bordul avionului privat prăbușit duminică la periferia orașului Milano se aflau Dan Petrescu, 68 de ani, un bogat om de afaceri român cu cetățenie germană, și soția sa, 65 de ani, născută în România cu cetățenie franceză. Printre victime se numără și fiul său, Dan Stefan Petrescu, în vârstă de 30 de ani, indicat inițial ca pilotând avionul, născut la München și, de asemenea, cu dublă cetățenie.
Pe de altă parte, MAE a transmis că printre persoanele decedate în accidentul de avion din San Donato Milanese (Milano) se află doi cetățeni români, cu dublă cetățenie.
Fata fostului jurnalist „Miki” Alexandrescu s-a numărat printre victime
Printre victime s-au numărat și fiica regretatului jurnalist Dan „Miki” Alexandrescu (decedat anul trecut). Cel care a devenit cunoscut publicului din România pentru comentariile realizate în timpul curselor de Formula 1.
El devenise cetăţean francez după plecarea din România, în anul 1981, iar fetele sale aveau cetăţenia franceză. Claire Alexandresco (34 de ani), fiica lui Miki Alexandrescu, s-a născut în Franţa şi era manager de publicitate (senior digital advertising and content digital manager pentru Europa de Sud la Pernod Ricard). Soţul său, Filippo Nascimbene, şi fiul lor, Raphael, se aflau de asemenea la bordul avionului, potrivit presei din Italia.
Avionul s-a prăbuşit atunci când avea 156 de kilometripe oră. Primele indicii arată că pilotul ar fi realizat apariția unor probleme, cel mai probabil la motor, și a încercat să se întoarcă pe pistă.
Manevră disperată făcută de pilot pentru a evita impactul. Ce ipoteză au lansat specialiștii, în acest caz
Potrivit experților, avionul a început să piardă altitudine şi să coboare cu 25 de metri pe secundă. Cu şapte secunde înainte de impact, conform vitezei înregistrate, avionul avea circa 316 de kilometri pe oră, ceea ce indică faptul că pilotul ar fi făcut tot posibilul să mărească viteza şi să efectueze o manevră care ar fi trebuit să evite impactul.
Publicația italiană relatează că la ora 13:07:40, avionul avea 293 de kilometri pe oră şi o altitudine de 1.631 de metri. Două secunde mai târziu, a început să piardă în altitudine și a ajuns la 1.615 de metri şi circa 300 de kilometri pe oră. După alte două secunde și alţi 52 de metri, aeronava a trimis ultimul semnal înainte să se prăbuşească.
Experții în domeniu au mai lansat o ipoteză conform căreia motorul ar fi cedat în momentul în care pilotul a încercat să vireze pentru a se întoarce pe pistă.