În timp ce vaccinurile au devenit un subiect controversat în ultima perioadă în Statele Unite dar şi în Europa Occidentală, există o specie în cadrul căreia toţi indivizii sunt vaccinaţi în mod natural pentru a face faţă cu uşurinţă agenţilor patogeni, conform unui studiu realizat de o echipă de oameni de ştiinţă care a urmărit albinele, observând că în stupi reginele sunt cele responsabile de imunizarea noilor generaţii de albine.
"Procesul prin care regina transferă imunitatea generaţiilor viitoare de albine a fost un mister până acum", conform lui Gro Amdam, co-autor al acestei cercetări prezentate în ultimul număr al revistei PLOS Pathogens. Gro Amdam, profesor la Universitatea de Stat din Arizona, a lucrat la acest studiu alături de colegul său, Dalial Freitak, profesor la Universitatea din Helsinki, Finlanda.
Conform Discovery News, albinele lucrătoare care îi aduc reginei hrană îi transferă acesteia şi patogeni care sunt digeraţi şi legaţi de câte o proteină care este apoi transmisă prin fluxul circulator al reginei şi către ouăle pe care le depune.
Această formă de "vaccinare" a ouălor protejează viitoarele generaţii de albine împotriva bolilor dar, din păcate, nu le poate proteja şi împotriva poluării antropice a mediului lor cu pesticide, una dintre principalele cauze ale scăderii populaţiilor de albine.
Albinele şi în special albinele de miere reprezintă un factor important pentru industria alimentară, iar dispariţia lor ar avea efecte devastatoare pentru această industrie.
Gro Amdam şi Dalial Freitak doresc să obţină un vaccin care să le ajute pe albine să reziste mai bine bolilor legate de poluarea mediului lor de viaţă.