Ultimul farmacist-șef al lagărului de la Auschwitz şi printre puţinele cadre medicale condamnate pentru crime împotriva umanităţii după cel de-Al Doilea Război Mondial, Victor Capesius e o filă a odiseei criminale naziste.
Povestea sa a revenit la suprafaţă după ce, duminică, au fost descoperite în Polonia câteva sute de documente întocmite de oficialii de la Auschwitz. Printre semnatari, Victor Capesius, farmacistul născut în Miercurea Sibiului, căpitanul de mai târziu al armatei române, SS-istul zelos din perioada războiului și omul de afaceri lipsit de remuşcări în deceniile așezate peste memoria lagărului. „Ne mână spre duşuri. Văd vâlvătăile care se înalţă dintr-un şanţ lung, aud ţipete, plâns de copii, lătrat de câini, focuri de armă. Flăcările înalte acoperă umbrele care ţopăie. Fumul, funinginea şi mirosul de păr şi carne arsă umplu aerul. Nu pot să cred”. Aşa începe romanul documentar al sighişoreanului Dieter Schlesak, un supravieţuitor al Auschwitz-ului şi, mai mult, un scriitor care a avut răbdare să documenteze, vreme de trei decenii, o poveste. Una atât de reală şi dramatică încât numele ei nu putea fi decât acesta: “Capesius, farmacistul de la Auschwitz”. O poveste care începe în Sighişoara interbelică, la farmacia “Zur Krone”, mirosind a căldură şi a mentă, şi se termină în Polonia, în abatoarele umane de lângă Oswiecim, mirosind a Cyclon B şi a moarte. Dieter Scheslak l-a cunoscut în copilărie pe Victor Capesius şi şi-l amintesteste aşa: “putea să-mi fie tată”. Fiul unui doctor şi al unei farmaciste, Victor absolvise şcoala primară în Miercurea Sibiului şi gimnaziul în Sibiu. Născut Ardealul aflat sub dominaţie austro-ungară, Capesius şi-a trăit tinereţea în interiorul graniţelor României Mari, absolvind, pe traseul Cluj-Viena, un curs farmaceutic. Căsătorit în 1934, Capesius a lucrat o perioadă ca reprezentant al IG Farbenindustrie AG, cunoscând mai mulţi doctori şi farmacişti în Transilvania, cărora le distribuia produsele firmei. Majoritatea erau evrei, un detaliu neimportant mai târziu, pe peronul de la Birkenau, când Capesius decidea cine trăieşte şi cine moare. Capesius se scrie cu SS Anexarea Transilvaniei din 1940 l-a trimis pe Capesius direct la Bucureşti, unde şi-a satisfăcut stagiul militar. Apoi, războiul l-a aruncat la periferia frontului, la conducerea farmaciei unui spital militar aparţinând armatei române. În paralel s-a ocupat şi de afacerea IG Farben, până în august 1943. La sfârşitul acelei veri, Capesius s-a înrolat în Wehrmacht şi a servit maşinăria de război a Germaniei naziste, din postura sanitarului, la Varşovia, Berlin şi Dachau. Chiar de la prima detaşare în capitala Poloniei a fost încadrat în Waffen SS şi a primit gradul de Hauptsturmfuhrer (căpitan). Ca membru SS a fost trimis de către SS-WVHA (departamentul din SS care se ocupa de administrarea lagărelor de concentrare) la Oranienburg şi, ulterior, la Auschwitz, pentru a-l înlocui pe şeful farmaciei de acolo. După moartea acestuia din urmă, în februarie 1944, Capesius i-a luat locul şi a ocupat postul până la eliberarea lagărului, în ianuarie 1945. În calitatea sa, farmacistul-șef se ocupa de procurarea medicamentelor, dar şi de „administrarea” gazului Cyclon B, utilizat pentru gazare. Național-socialistul convertit la capitalism Avansul Armatei Roşii l-a obligat pe Capesius să se retragă spre Berlin, dar sfârşitul războiului l-a prins în landul Schleswig-Holstein, unde a fost capturat de englezi. Eliberat rapid, Capesius s-a mutat la Stuttgart și a încercat să-şi construiască o viaţă nouă, studiind electrotehnica. O vizită la Munchen şi memoria intactă a unui supravieţuitor de la Auschwitz, Leon Czekalski, l-au trimis pe Capesius în mâinile poliţiei militare americane. Au urmat încă două lagăre de internare, la Dachau şi Ludwigsburg, incapacitatea americanilor de a dovedi natura criminală a activităţilor lui Capesius şi eliberarea sa din august 1947. Revenit la Stuttgart, unde s-a angajat la o farmacie, românul s-a lansat în octombrie 1950 în propria afacere. La Goppingen, Capesius a cumpărat propria unitate farmaceutică şi, deşi ipoteza n-a fost confirmată niciodată, s-a vehiculat că succesul său în afaceri a fost doar rezultatul aurului furat de la evreii ucişi la Auschwitz. La mijlocul anilor ’50, Capesius gestiona şi un salon de cosmetică în Reutlingen, iar în 1958 proporţiile antreprenoriatului său erau considerabile: avea 12 angajaţi şi o cifră de afaceri de 400.000 de mărci germane. ÎN BOXA ACUZAȚILOR Halatul alb, pătat de sângele celor 8000 de victime Viaţa idilică a lui Capesius nu era practic ameninţată de nimic la sfârşitul anilor ’50, într-o Germanie de Vest a cărei elită politică şi juridică transformase tema condamnării torţionarilor nazişti într-una tabu. Pe 1 martie 1958 însă, o scrisoare adresată procurorului general din Stuttgart avea să schimbe totul. Expeditorul, Adolf Roegner, fost deţinut şi torţionar la Auschwitz, închis la Bruchsal, cerea condamnarea celorlalţi călăi, oferind exemplul unui anume Wilhelm Boger, împreună cu adresa sa. Spirala era deja pornită: autorităţile s-au sesizat şi, în octombrie 1958, Boger era arestat. În paralel, o serie de documente ale SS, descoperite la Breslau în 1945, i-au parvenit procurorului general din Frankfurt, Fritz Bauer. Întâmplarea i-a permis acestuia să reclame jurisdicţie asupra evenimentelor de la Auschwitz şi să demareze o investigaţie care avea să se încheie şase ani mai târziu cu prima sentinţă majoră de condamnare a criminalilor nazişti din Germania Federală. 359 de martori din 19 ţări, zeci de mii de germani prezenţi la audierile deschise publicului şi 22 de persoane aşezate în boxa acuzaţilor – printre ele, Victor Capesius, ultimul farmacist-şef al lagărului care a curmat peste un milion de destine. La începutul lui decembrie 1959, Capesius era arestat în Goppingen, după ce lanţul “deconspirărilor” fusese pornit de scrisoarea lui Adolf Roegner. Cercetat în arest, Capesius a fost condamnat în august 1965 la nouă ani de închisoare, fiind eliberat în ianuarie 1968. În dreptul lui scria aşa: complice la omorul a cel puţin 8000 de oameni. BANALITATEA RAULUI Aplauze pentru un criminal Regretul n-a fost niciodată o opţiune pentru Victor Capesius. Omul care efectua experimente farmaceutice pe deţinuţii de la Auschwitz a negat în permanenţă că ar fi făcut rău cuiva. Mai mult, în perioada procesului, s-a limitat să spună că totul nu este decât o înscenare comunistă, menită să-l discrediteze. Argumentul? “Cum au primit martorii români dreptul de a veni la Frankfurt pentru a participa la audieri?”. În perioada detenţiei, Capesius a lăsat afacerea farmaceutică pe mâna soţiei. Cetăţenii din Goppingen îşi aduc aminte că, la eliberarea din ianuarie 1968, fostul torţionar, prezent la un concert în oraş, a fost aclamat de public. La final, rămân cuvintele lui Dieter Schlesak, dintr-un interviu acordat EVZ în august 2008: “La Auschwitz se întâlnesc pe rampă victime şi făptaşi, cunoscuţi, ba chiar cunoscuţi apropiaţi. Ofiţerul SS Capesius din Ardeal şi victimele evreieşti din Ardeal, pe care farmacistul le-a trimis cu sânge rece la gazare. Aceşti criminali SS erau oameni „absolut normali”, capi de familie care făceau excursii, concedii, în timp ce crematoriile fumegau”.