Lista de medicamente compensate C2, pe care se regăsesc şi produsele scumpe destinate diabeticilor, bolnavilor de cancer sau TBC, şi pentru care banii vin de la Ministerul Sănătăţii (MS), este în discuţie pentru a fi modificată.
Economii de 500 de milioane de lei la buget dacă s-ar introduce genericele
Produsele scumpe, care au echivalente în medicamente generice, mai ieftine, vor fi eliminate, potrivit unor oficiali din MS. Rămân însă medicamentele inovative, pentru care nu există echivalent generic.
"Cerem de mai bine de un an să se facă această modificare. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a schimbat celelalte liste de compensate şi a introdus genericele. Fostul ministru al Sănătaţii refuză de mai bine de un an să modifice cea mai scumpă listă, C2. Există o politică antigenerice, împinsă de nişte interese comerciale", acuză preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian.
Din calculele APMGR, rezultă că utilizarea genericelor pe scară largă ar aduce anual economii de peste 500 de milioane lei la buget, mai mult decât banii daţi la rectificarea bugetară pentru Sănătate. "Nu ne opunem ca acolo unde există medicamente generice să fie înlocuite originalele, însă cerem ca pacienţii să aibă acces la produsele care nu au generice", este replica lui Cristian Luţan, director executiv adjunct la Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Ieri, la sediul MS, a avut loc o dezbatare publică despre introducerea sistemului clawback la producătorii de medicamente (taxa pe pastile compensate plătită de producători). "Producătorii români de medicamente plătesc deja taxe de 16%. Încă o taxă înseamnă suprafiscalizare", este de părere preşedintele APMGR, Dragoş Damian.
Reprezentanţii Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente propun o taxare progresivă a creşterii anuale a bugetului de medicamente compensate. "Trebuie luat în calcul impactul cumulat a ceea ce se întâmplă în sănătate: avem dilema cu arieratele, termene la care se plătesc datoriile de aproape un an, avem cele mai mici preţuri la medicamente, iar 85% din piaţă este susţinută financiar de producători", susţine Cristian Luţan.
Propunerile vor fi analizate de MS şi CNAS, potrivit secretarului de stat Raed Arafat.