Fără fişă medicală electronică

LIPSURI. Pacienţii din România nu beneficiază de o fişă medicală electronică pentru că medicii de familie nu au primit un program informatic care să le permită înregistrarea unui istoric medical.

„Nu pot să semnalez de câte ori m-a căutat un pacient într-un an şi pentru ce afecţiuni. Cu alte cuvinte, nu pot să îi creez un istoric medical, de care să se folosească la fiecare internare în spital ori atunci când se află în alte oraşe“, a precizat medicul Călin Ciubotaru. Sistemul informatic destinat medicilor de familie se află în construcţie de mai bine de zece ani, însă nu a depăşit nici acum dificultăţile de implementare.