Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, a anunțat că antrenorul Costel Gâlcă nu va mai continua să lucreze la Steaua, din sezonul viitor, chiar dacă va câștiga ambele trofee pentru care mai luptă „militarii”.
Mircea Sandu a dezvăluit că soarta lui Costel Gâlcă pe banca tehnică a Stelei este pecetluită. Antrenorul nu-i va mai pregăti pe „militari” și în stagiunea viitoare, chiar dacă va cuceri titlul intern și Cupa României. Fostul președinte al FRF conduce o firmă de impresariat și vrea să-i intermedieze lui Gâlcă un contract în țările din Golful Persic.
„Costel Gâlcă nu va mai continua la Steaua din sezonul viitor, asta este sigur. Nu va continua nici dacă ia toate trofeele. Încercăm să găsim ceva pentru el în ţările arabe”, a spus Sandu la Digi Sport.